Cartel Alfa: Avem nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea lucrătorilor

F.D.
Miscellanea / 1 mai

Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel Alfa

Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel Alfa

România are nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea lucrătorilor, în condiţiile în care lipseşte o politică socială ambiţioasă, un proiect naţional care să promoveze prosperitatea lucrătorilor, au afirmat reprezentanţii CNS Cartel Alfa cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, relatează Agerpres.

Conform sursei citate, grupurile ce ne duc către "beznă" oferă promisiuni în fiecare direcţie, dau mâna cu angajatorul, dar şi cu angajatul, numai că pe cel din urmă îl vor trăda cu prima oportunitate.

"Este esenţial să conştientizăm că orice acţiune, de la negocierile sindicale la dialogul dintre patronate şi angajaţi, are o conotaţie politică. Implicarea activă a cetăţenilor este fundamentul democraţiei şi al unei societăţi prospere. Implicarea directă, votul, participarea în acţiuni comunitare, dezbaterile politice şi promovarea unor planuri de acţiuni reprezintă piatra de temelie pe care trebuie să construim. Reticenţa implicării nu poate fi atribuită cetăţenilor după decenii de minciuni, de promisiuni electorale ce nu au fost vreodată realizate dar şi de schimbări legislative pentru a eroda puterea lucrătorilor, precum ar fi Legea Dialogului Social 62/2011 (înlocuită după 11 ani de Legea 367/2022).", afirmă sindicaliştii.

Potrivit CNS Cartel Alfa, Ziua Internaţională a Muncii ne oferă un moment de introspecţie asupra sacrificiilor făcute de generaţii de lucrători pentru a obţine condiţii de muncă decente.

"Istoria ne reaminteşte că aceste drepturi nu au fost obţinute prin bunăvoinţa angajatorilor sau a statelor, ci prin lupte dure şi perseverenţă. De la ţăranii români din 1907 la funcţionarii publici ce au declanşat greva la Bucureşti în 1923 muncitorii au fost nevoiţi să se confrunte cu forţa brută pentru a-şi revendica drepturile. Astăzi, ne bucurăm de drepturi la care lucrătorii din trecut doar visau: săptămâna de 40 de ore, libertatea de asociere, negocierea colectivă şi protecţia împotriva concedierilor abuzive. Aceste drepturi pot fi îmbunătăţite, iar mişcările internaţionale de limitare a săptămânii de lucru la 4 zile ne arată o direcţie pe care păşim.", precizează reprezentanţii organizaţiei.

Sindicaliştii susţin că aceste victorii sunt fragile şi pot fi uşor pierdute în momentul de faţă ce este marcat de incertitudini şi de ascensiunea extremei drepte.

"Discuţia doar de-a alege răul mai mic nu-şi mai are locul în contextul actual în care anumite organizaţii şi partide doresc să ducă populaţia "într-o beznă completă". Sindicatele se confruntă cu o serie de provocări majore: apatia civică, lipsa de speranţă cauzată de pandemia COVID-19 şi erodarea nivelului de trai. În această lume a supravieţuirii, promisiunile goale ale politicienilor nu mai sunt suficiente. Alegerile din 9 iunie ne oferă o şansă de a ne face auzită vocea şi de a alege un viitor mai bun", menţionează organizaţia.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Poezii.

    Și tu și Hadar, susțineți guvernul.

    Mai este nevoie si de lideri de sindicat care sa protesteze nu sa joace pinguinul !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb