Cartel Alfa propune stoparea operaţiunilor de speculă

F.A.
Macroeconomie / 26 martie 2010

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" a transmis, preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc, o scrisoare deschisă cu ocazia participării la Summit-ul de Primăvară dedicat crizei, organizat la Bruxelles cu speranţa ca solicitările să fie susţinute în cadrul summitul-ui. În această scrisoare sunt prezentate câteva mesaje şi solicitări exprimate de CNS "Cartel ALFA" şi de sindicatele reunite în Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES).

În contextul actualei crize economice globale Confederaţia propune stoparea operaţiunilor de speculă susţinând că "sectorul financiar, şi mai ales anumite fonduri speculative, continuă să speculeze contra anumitor state membre ale UE şi contra monedei euro".

De asemenea, este solicitată punerea în practică a unei guvernanţe economice europene "după ce se convine cu Grecia şi cu partenerii sociali greci asupra unui program echitabil, care să protejeze lucrătorii, serviciile publice de bază şi să lupte contra problemelor de fraude fiscale făcute de cei bogaţi şi de cei privilegiaţi şi contra operaţiunilor contabile inacceptabile ale anumitor bănci, mai ales Goldman Sachs şi ale precedentului guvern grec. Ar trebui să aibă loc o anchetă în privinţa acestui ultim aspect", se precizează în scrisoarea deschisă.

Printre propuneri se regăseşte şi dezvoltarea guvernanţei economice europene, prin instaurarea de noi metode de colectare a fondurilor cum ar fi, mai ales, un impozit pe tranzacţiile financiare, impozite pe prime şi posibilitatea emiterii de euro-obligaţiuni.

O altă solicitare este accelerarea, în Europa şi pe plan internaţional, a procesului de aplicare a unor măsuri eficiente de reglementare a băncilor, a fondurilor speculative, a fondurilor de investiţii private şi a altor instituţii financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb