Câştiguri importante pentru franc, faţă de valutele majore

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 mai 2013

Câştiguri importante pentru franc, faţă de valutele majore

Moneda elveţiană a înregistrat cea mai mare creştere din 2011, raportat la euro

Moneda Elveţiei, francul, s-a apreciat la finele săptămânii trecute, pe pieţele externe, faţă de alte valute majore. Joi şi vineri, francul a câştigat teren după publicarea unui indice din care rezultă scăderea neşteptată a producţiei indus­triale a Chinei, respectiv după apariţia temerilor că Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) şi-ar putea înăspri politica monetară mai curând decât arătau estimările. În condiţiile date, investitorii s-au orientat către plasamente sigure.

La New York, francul a câştigat 0,8% vineri, faţă de moneda europea­nă, ajungând la 1,2433 unităţi, res­pectiv 0,1% comparativ cu cea japoneză, atingând 105,36 yeni. Faţă de dolar, francul a crescut cu 0,8%, la 96,15 centime.

De menţionat că, joi, moneda elveţiană a înregistrat cea mai mare creştere din 2011 - când banca centrală de la Berna a impus plafonul minim pentru cursul franc/euro. Avansul a venit după ce, în ziua precedentă, francul coborâse la 1,26 unităţi/euro pentru prima oară după luna mai 2011. Declinul a fost generat de faptul că preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), Thomas Jordan, a afirmat că instituţia ar putea modifica plafonul minim de 1,20 de franci/euro, introdus în 2011.

Joi, francul a urcat cu 1,3%, la 1,2420 unităţi/euro - cel mai important avans din 5 septembrie 2011, ziua care a precedat măsura SNB de introducere a plafonului minim menit să protejeze exportatorii, să prevină deflaţia şi recesiunea. Mai târziu, pe parcursul zilei de joi, francul a ajuns la 1,2462 franci/euro, iar vineri a urmat o nouă apreciere. Pe întreaga săptămână trecută, francul a urcat cu 0,9% faţă de dolar, respectiv cu 0,5% raportat la euro.

Analiştii sunt de părere că afirmaţiile făcute joi de preşedintele Fed, Ben S. Bernanke, cu privire la o eventuală reducere a achiziţiilor de obligaţiuni, i-au îndreptat din nou pe investitori către plasamentele considerate sigure.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb