Cât costă o hartă

Ştirea zice că Polonia va cumpăra, cu 100 de milioane de euro, echivalent cu 104,6 milioane de dolari, o colecţie de artă apreciată la 2 miliarde de euro. La banii aceştia, mulţi apreciază că este, de fapt, o donaţie. Nu se va schimba mare lucru, piesele vor rămâne unde sunt, dar se va îndeplini dorinţa patriotică a celor care au muncit la colecţie ca aceasta să aparţină Poloniei. Colecţia Czartoryski conţine 86 de mii de obiecte de muzeu, inclusiv antichităţi greceşti, romane şi egiptene, 250 de mii de documente şi manuscrise, multe venite de la regii Poloniei, dar şi celebra pictură a lui Leonardo da Vinci "Doamna cu hermină", de fapt portretul de o modernitate cuceritoare al Ceciliei Gallerani, amanta ducelui de Milano, Ludovico Sforza. Pictura, apreciată la 350 de milioane de euro, a fost cumpărată de prinţul Adam Jerzy Czartoryski, fiul Izabelei, acum mai bine de două secole, din Italia. Mai aflăm în colecţia multicentenară iniţiată de prinţesa Izabela Czartoryska în 1796 şi "Peisaj cu bunul samaritean" de Rembrandt, schiţe de Renoir, Rembrandt şi Albrecht Durer. Mai erau vreo 800 de piese, inclusiv capodopera lui Rafael, "Portretul unui tânăr", dar acestea au fost pierdute de-a lungul vremurilor crunte care au afectat Polonia până la dispariţie. De altfel, colecţia Czartoryski a fost, în 1830, un muzeu polonez de artă în exil, prinţul luându-şi colecţia cu el la Paris, nelăsând-o ruşilor care îi împărţiseră ţara. Acum, Piotr Glinski, vicepremier şi ministru al culturii, a semnat, deja, acordul cu prinţul Adam Karol Czartoryski şi Fundaţia Czartoryski.

Ştirea pică la fix ca să ne lansăm în comparaţii cu ce se întâmplă la noi, deşi dintotdeauna am putut face comparaţii şi să învăţăm de la polonezi. Vedem că sumele sunt mult mai mari decât în penibilul episod "Cuminţenia pământului", cum şi cumpărăturile sunt mai scumpe şi mai multe. Ca să nu mai vorbim de atmosferă, de demnitatea şi eleganţa cu care a fost tratată situaţia. Şi mai sunt multe de înţeles, de comparat şi de învăţat. Eu, de exemplu, aş observa şi faptul că, în Polonia, ministrul culturii este viceprim-ministru.

Colecţia Czartoryski nu a avut deloc o viaţă uşoară, cu zaceri pe simeze şi în vitrine, că nici Polonia nu a avut o viaţă liniştită în ultimele secole. În mod particular pentru noi şi rubrica noastră, o mărturiseşte destinul lui Tadeusz Ajdukiewicz care a fost pictorul regelui Carol l şi ne-a lăsat numeroase scene militare, şi care a murit pe câmpul de onoare, la 60 de ani, luptând pentru eliberarea Poloniei. Fiecare război, şi mai ales cele două mondiale, i-au adus impresionantei colecţii bejenii îngrozitoare, că te miri cum de s-a mai adunat. Tratatul de la Riga, din 1921, care încheia războiul polono-sovietic, dădea polonezilor tot felul de despăgubiri, iar sovieticilor obligaţia de a returna operele de artă şi alte tezaure şi piese de patrimoniu luate de pe teritoriul polonez începând cu 1772! În 1931 s-a întors un număr însemnat de cărţi, documente şi alte obiecte de patrimoniu luate de ruşi din colecţia Czartoryski cu exact un secol în urmă. Putem face şi aici nişte comparaţii, de această dată cu Tezaurul României confiscat la Moscova.

Al Doilea Război Mondial a început cu invadarea Poloniei de către armata hitleristă, la 1 septembrie 1939. În acelaşi timp, sovieticii dădeau năvală în Estul ţării, pentru a aplica pactul secret al dictatorilor, care ne-a luat şi Basarabia, în 1941. Colecţia Czartoryski a luat-o în toate direcţiile, o parte fiind destinată colecţiei private a lui Hitler de la Linz. S-a adunat cu greu, mai puţin pictura lui Rafael, deja invocată şi alte 843 de opere de artă şi de patrimoniu. În 1991, statul polonez post-comunist a retrocedat colecţia familiei Czartoryski, cea care i-o dă înapoi, dar cu acte în regulă, de această dată.

Şi iar avem ocazia să facem comparaţii, să observăm încrâncenarea unei naţiuni lovite până la ştergerea de pe hartă de a-şi păstra memoria culturală, demnitatea şi hotărârea cu care a negociat mereu. Şi cum s-au petrecut reparaţiile post-comuniste. Eu, de exemplu, aş observa că românii tocmai au avut parte de o retrocedare. Vorba vine, românii, că este vorba de o singură persoană, care vorbeşte mereu ruseşte şi ne urăşte, cum ar putea spune o viitoare baladă a mancurtului. Cunoscându-i ideile semidocte şi pline de un haz sinistru, Putin i-a dat nou-nouţului prezident moldav o hartă. Nimeni nu garantează că este vorba de un original, nu contează acest detaliu, dar toată lumea ştie că este harta Moldovei Mari. Mie mi se pare a fi, mai degrabă, un print contemporan făcut pe hârtie manuală, să dea mai bine, cu puternic efect decorativ, ce se găseşte la 10-15 lei, de fapt, rama fiind mai scumpă. Nici nu trebuia mai mult ca să declanşeze ditirambele dodonului, să lanseze panglici ce se pot dovedi a fi periculoase. Nu este greu să vezi aici o exacerbare a ideilor sovietice privind principatul medieval al Moldovei şi contestarea oricărui drept al României asupra acestui spaţiu, o escaladare tipică propagandei sovietice care, în ciuda nivelului intelectual sub limita îngheţului, prinde teribil la cei dotaţi cu drept de vot, cum se pare că ne-au arătat anglo-saxonii în anul ce trecu.

Respectiva hartă, în caz că nu s-a băgat Photoshop pe ea, este cea făcută de abatele Bartolomeo Borghi în 1791, după războiul ruso-turc de atunci. Unii susţin că ar face 150 de dolari, pe internet se găsesc hărţi vestice ale geografului matematician la cel mult 50 de euro. Şi asta nu pentru că nu ar fi originale sau neimportante, ci pentru că acesta este preţul. Ce este important în această discuţie şi în pompos stupidul gest se află în afara hărţii, undeva în dreapta şi mai jos. Acolo este Crimeea, luată atunci de ruşi de la otomani în urma războiului de când făcea Borghi harta. Tot atunci şi în acest război, Suvorov ajunge pe la noi, luptă cu turcii la Focşani şi devine ecvestră de Marius Butunoiu. Ce se ştie mai puţin este faptul că, înaintea statuii comuniste a mai existat una, ţaristă, pusă în 1913. A fost demontată de sovietici, care nu au topit-o, ci au remontat-o, la ei, până la urmă la Ismail, în Basarabia. Ca să revenim la harta exhibată la Moscova, dincolo de evocarea luării Crimeii de către ruşi nu văd de ce era dodonul fericit ca boschetarul român băgat în seamă de Michael Jackson, la plecare. Pentru că pe hartă nu apare Rusia şi nici sintagma "Moldova Mare", titlul ei fiind clar: "La Moldavia e la Bessarabia". Dacă am practica logica limitată a personajului invocat, Moldova e una şi Basarabia e alta, iar Chişinăul ar trebui să schimbe imediat numele statului creat în 1991 în Republica Bessarabia.

Din păcate, declaraţiile care au învelit prezentarea hărţii s-au dus în paranoia politicii, faţă de care logica şi istoria se retrag jenate. Ar însemna să vorbim, din nou, despre ce s-a întâmplat în 1812, cum francezul care a negociat cu turcii l-a mituit pe bossul otoman şi acesta a extins noţiunea de Basarabia, care se referea la sudul regiunii dintre Prut şi Nistru, la întregul teritoriu dintre aceste cursuri de apă, cam cum e Republica lui Dodon astăzi. De unde ştim asta? Păi chiar din harta care l-a fericit pe prezidentul basarabean unde, în partea sudică, doar acolo, scrie clar BUDZAK BESSARABIA.

Să încheiem, totuşi, cu o pildă, într-o notă veselă: negociatorul turcilor, prinţul fanariot Moruzi, cel care a luat mita şi a dat ruşilor Estul Moldovei, a fost scurtat de cap de către ai lui.