Cât de corupt este regimul din România?

Teribil de corupt. Problema este cât anume. Iar întrebarea poate primi două răspunsuri. Unul este cel convenţional. Ne uităm în studiile şi clasamentele internaţionale. Sunt făcute de experţi, se bazează pe metodologii testate riguros.

Iată, de exemplu, ultimul Index al Percepţiei Corupţiei (2015), publicat de Transparency International. Dezastruos. România este pe locul 58. Mai coruptă decât Arabia Saudită (48) sau Indonezia (56), şi la egalitate cu Grecia. Avem un scor apropiat de Lesotho (61), o ţară în care un sfert din populaţie este infectată cu SIDA şi care deţine recordul mondial la frecvenţa violurilor.

În ultimul Index al Democraţiei (2015), România este pe locul 59. Sub Tunisia (57), Ghana (53) sau Surinam (56). În Indexul Libertăţii Economice (2016), publicat de Wall Street Journal şi de Heritage Foundation, România (57) are o poziţie mai proastă decât Peru (47), Armenia (52) sau Bulgaria (55).

Însă eu am să vă propun acum un mod nou de a ne uita la această problemă. Aşa că este timpul pentru puţină teorie...

Clasificarea regimurilor a fost întotdeauna o chestiune importantă. Filozofia politică greacă făcea deosebirea între două tipuri de regimuri: sănătoase şi corupte. Distincţia, chiar dacă pare vagă, este în realitate foarte precisă. Vechii greci ştiau bine la ce făceau referire. Un regim corupt, spre exemplu, este regimul în care conducătorii conduc în interesul propriu, nu în cel al alegătorilor. Pe baza unor asemenea criterii ei au făcut deosebirea (de pildă) între aristocraţie şi oligarhie. Ambele sunt regimuri în care conduc cei puţini, însă calitatea guvernării diferă.

În zilele noastre sunt preferate alte abordări. Cantitative, de genul celor menţionate la început. Dar eu cred că putem revizita distincţiile grecilor într-o formulă nouă.

Punctul meu de plecare este o observaţie simplă: alegerile sunt un mod de selecţie a celor care ne guvernează. Iar întrebarea mea este tot una simplă. Sunt aceştia mai răi sau mai buni decât noi, ceilalţi? Dacă sunt mai buni, regimul este în general bun, pentru că alegerile au selectat un grup mai bun decât media. Dacă nu...

Există posibilitatea de a formula un răspuns pe cât de simplu, pe atât de riguros.

Propunerea mea este să comparăm acest grup, al celor care guvernează, cu un eşantion reprezentativ al populaţiei cu drept de vot. Putem urmări un set de atribute cuantificabile sau calitative. În ambele cazuri, mă tem, concluzia este terifiantă.

Imaginaţi-vă că în Parlament ar intra, în locul actualilor deputaţi şi senatori, un grup oarecare. Selectat aleator şi astfel reprezentativ. Baba Leana de la etajul 2, unchiul Marinică, farmacista sau notarul de la colţ. În fine, aţi prins ideea... Oameni ca oricare alţii, cu bunele şi relele lor.

Acum comparaţi acest grup cu actualii parlamentari. Ţi se face pielea de găină, indiferent ce criterii foloseşti. Câţi plagiatori înrăiţi găseşti în grupul oamenilor normali? Câte dosare penale? Câţi dintre noi, oamenii normali, suntem chemaţi să dăm declaraţii în faţa procurorilor? Câţi dintre noi, statistic vorbind, suntem fugari din faţa Justiţiei? Câţi dintre noi, matematic vorbind, ne-am construit vile din bani furaţi?

Regimul din România este, într-adevăr, unul profund corupt.

Dar mai observaţi ceva... M-am referit la "regimul din România", nu la România ca atare. Departe de mine de a încerca să îl scot din ecuaţie pe "omul de pe stradă". Oamenii simpli au şi ei partea lor de vină. Votează infractori dovediţi sau derbedei notorii. Nu se implică, nu înţeleg mare lucru din politică şi nici nu le pasă. Cultura noastră politică este profund deficitară.

Dacă însă privim lucrurile din perspectiva propusă acum, vedem că situaţia este mult mai gravă. Cei care ne conduc sunt mai răi şi mai corupţi decât media.

Sistemul politic acţionează, la noi, ca o distilerie de otrăvuri. Nemernici există în orice societate. Indivizi care fură şi care mint. Mitocani şi mitomani. Hapsâni şi incompetenţi. În România, mulţi din aceştia, în loc să ajungă în spatele gratiilor, la balamuc sau în şomaj - acolo unde le este locul - nimeresc în posturi oficiale.

Matematic: în România sunt 588 de parlamentari. Am cifrele de la finele anului 2015 (de atunci lucrurile au degenerat, iar unii parlamentari au acuzaţii sau condamnări multiple). 80 dintre aceştia erau urmăriţi penal, trimişi în judecată sau condamnaţi. O rată a infracţionalităţii de circa 20 la sută.

Demenţial. Nu pot descrie altfel acest număr. Nici cartierele rău famate din Rio nu stau atât de rău. Nici în cele mai rele mahalale din Bucureşti unul din cinci locuitori nu ajunge pe mâna "organelor".

Dacă luăm în considerare şi gravitatea faptelor (dovedite sau imputate - limitaţi-vă la oricare doriţi), atunci ajungem la o concluzie chiar mai pesimistă. Mulţi dintre cei care ajung la Rahova au furat doar nişte portofele cu câţiva lei, nu miliarde de euro prin constituirea unui "grup infracţional organizat" chiar în instituţiile de stat.