Preşedintele USR, Cătălin Drulă, solicită conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară să dea explicaţii privind creşterea poliţelor RCA, menţionând că preşedintele ASF, Nicu Marcu, a fost chemat de mai bine de o lună în Parlament, informează Agerpres.
"Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia. Au privit impasibili la problemele de pe piaţa asigurărilor, au fost complici la prăbuşirea City Insurance, iar acum suferă toată piaţa şi românii. USR i-a cerut preşedintelui ASF, Nicu Marcu, să dea explicaţii în Parlament de mai bine de o lună, dar acesta se ascunde. La fel ca cei care l-au pus acolo, şeful ASF manifestă un dispreţ total faţă de români şi problemele lor reale", declară Cătălin Drulă.
USR menţionează că deputaţii Pollyanna Hangan şi Mihai Botez au solicitat, la începutul lunii februarie, chemarea la Comisia de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a preşedintelui ASF.
"Autoritatea pe care acesta o conduce putea previziona, dacă nu preîntâmpina în totalitate, dezastrul produs în 2022 pe piaţa asigurărilor din România. Totodată, prin intermediul senatoarei Silvia Dinică, USR a solicitat ASF răspunsuri la mai multe întrebări, printre care unele legate de controalele efectuate la companiile City Insurance şi Euroins, în condiţiile în care falimentul City Insurance a condus la creşterea preţului poliţelor RCA cu 71% în 2022", spune USR.
Uniunea Salvaţi România anunţă că va depune un proiect de lege pentru restructurarea ASF, "astfel încât această instituţie cheie să devină funcţională şi să poarte răspunderea" pentru domeniul pe care trebuie să-l reglementeze.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 15:19)
O tara de golani
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Marinel în data de 09.03.2023, 06:42)
Niște gunoaie incompetente numiți politic....ca peste tot în țară.
2. Din cauza lacomiei escrocilor, creste
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 15:30)
Din cauza lacomiei escrocilor, creste
Foarte curand si oamenii cu nivel de trai ceva mai ridicat se vor revolta impotriva RCA, pentru ca a ajuns jaf pe fatza.
Am scapat de facturile la gaze si am dat de RCA, o noua hotzie de proportii.
2.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Protaru în data de 08.03.2023, 21:52)
Nu te preocupa, nu se revolta nimeni.
3. tot romanul plateste polita
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 15:42)
gaura neagra de la City Insurance şi Euroins care urmeaza indeaproape trebuie acoperita ca doar ASf a supravegheat cum sa fure mai departe societatile de asigurari.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 18:03)
O parte însemnată din acești bani sunt folosiți pentru finanțarea pensiilor speciale . Vinovată este incultura politică a românilor care votează masiv partide ticăloase precum PSD, PNL, AUR , UDMR, etc
Frați români aveți USR . Este un partid cu oameni onești și care vor binele romanilor.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 00:54)
Votați orice partid dar nu usr
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 06:33)
Va e frica de usr-ul asta despre care de ani de zile spuneti ca e ca si dizolvat?
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 09:33)
Situatia de la asf nu este asa de ieri de azi!
Ce a facut usr cat fost la putere in aceasta privinta?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 21:43)
Îl rog pe drula sa citească mai bine comunicatul ASF, sa îl treacă prin creier, aici e mai greu și după aceea sa emită un scelalait. Polițele s-au majorat im medie cu 15% , ai auzit drula ? Doar o anumita categorie s-a majorat cu 40 % și anume la pers pana în 30 ani cu motoare superputernice. Ai citit drula asta ?
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 21:44)
De unde sa știe Drula toate acestea ? El pune botul la tot ce i se da.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 21:44)
Eu cred ca este un om bine intenționat dar nu îl duce capul
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 21:45)
Eu am văzut creșteri si cu 6 %
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 12:55)
Societățile de asigurări sunt furate de unii inspectori corupți care lucrează cu anumite servisuri !
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2023, 13:59)
Niste firme de asigurari cu capital strain au platit o firma "independenta" din strainatate ca sa faca calculele pe Romania.
Si au decis, ca, dupa ce in 2021 s-a indestulat industria farma iar industria energetica in 2022, in 2023 a venit si vremea asigurarilor sa castige.
Hai sa incepem pariurile pentru 2024.