CĂTĂLIN PĂDURARU: "Importăm din ce în ce mai mult vin"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 25 noiembrie 2013

"Importăm din ce în ce mai mult vin"

Ţara noastră importă din ce în ce mai mult vin, potrivit lui Cătălin Păduraru, reprezentantul României în Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV) şi wine ambasador al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).

Domnia sa a precizat, vineri, că, în fiecare an, importăm cu 10% mai mult faţă de anul precedent.

"Importurile cresc şi vor creşte în continuare. În România, consumul a stagnat la nivelul de anul trecut. Oricum, rămânem în primele 10-15 locuri între ţările consumatoare de vin. Este evident că pe anumite segmente de preţ pot veni şi vinurile de import, care, de multe ori, comunică mai bine decât cele româneşti", ne-a spus domnia sa.

Domnul Păduraru ne-a precizat că, în ceea ce priveşte exporturile, "absorbţia mare din piaţa noastră conferă o oarecare relaxare a producătorilor români".

La noi, vinurile sunt valorificate la preţuri care nu ar fi obţinute, acum, în străinătate, întrucât nu avem un brand de ţară care să ne poziţioneze în mod pozitiv pe alte pieţe, consideră Cătălin Păduraru, care opinează: "Efortul individual al fiecărui producător de vin ar trebui să fie susţinut de administraţia centrală, care nu vine în sprijinul jucătorilor din domeniu. Ar trebui să avem o promovare între Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii, Ministerul Turismului şi ar trebui iniţiate clustere. Suntem printre singurii care nu avem un jurnal ştiinţific destinat vinurilor, nu avem cărţi suficiente despre vin, avem doar două reviste de vin adresate publicului larg, nu de specialitate strictă, şi nu avem un muzeu al viei şi vinului. Avem mari probleme de coerenţă. Emisiuni despre vinurile româneşti nu avem, în condiţiile în care la televiziunea naţională, seara, la oră de maximă audienţă, apar emisiuni cumpărate despre vinuri din Ungaria. Efortul producătorilor de a-şi găsi pieţe noi este viciat de aceste lipsuri. Pentru ca vinul nostru să poată fi exportat, trebuie mai întâi să fie înţeles la el acasă".

Cătălin Păduraru ne-a menţionat că producătorii încearcă să fie din ce în ce mai buni, făcând vinuri tot mai calitative.

Domnia sa a realizat, timp de trei ani, o cercetare potrivit căreia ţara noastră "stă foarte prost din toate punctele de vedere", în ceea ce priveşte sectorul viticol: "Am plecat de la a inventa un indice de vitalitate culturală, ştiinţifică. Am făcut un studiu pentru Franţa şi Italia şi am raportat la numărul de locuitori şi la suprafaţa viticolă cultivată. Stăm foarte prost din toate punctele de vedere şi în aceste condiţii nu putem avea rezultate foarte bune cu vinurile noastre atâta vreme cât vinul nu este înţeles în primul rând în ţară".

Anul acesta viticol a fost foarte bun din punct de vedere calitativ, iar pe piaţa de profil încep să intre tot mai mulţi producători mici de vin, fiind utilizate fonduri europene.

"Există statistici potrivit cărora lumea vinurilor este într-o schimbare destul de mare", ne-a mai spus domnia sa, subliniind că cea mai mare suprafaţă cultivată cu struguri este, acum, în China: "Suprafeţele cu vie din afara României cresc, dar în ţară acestea stagnează".

Cătălin Păduraru a fost amfitrionul celei de-a zecea ediţii a Târgului de vinuri Goodwine, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Bucureşti. Amplasat pe 3000 de metri pătraţi, evenimentul a găzduit produsele a peste 120 de expozanţi şi subexpozanţi. O treime din total a fost reprezentată de numărul distribuitorilor şi importatorilor. Din cele peste o mie de vinuri expuse la târg, mai mult de o sută au fost lansate în premieră. Pentru prima dată au fost prezente la Goodwine vinurile portugheze produse de Quinta dos Abibas, Quinta Casa amarela, Martha's Porto, Adega de Cantahede şi Alta Pontuacao, tot în premieră fiind prezentă la eveniment şi Ghilda Vinurilor Moldoveneşti.

Cotnari şi-a crescut cifra de afaceri cu 10%

Producătorul de vinuri Cotnari şi-a crescut cifra de afaceri cu 10%, în acest an faţă de 2012, la 28 de milioane de euro, a anunţat Cătălin Grecu, directorul de marketing al companiei, în cadrul târgului Goodwine. Potrivit domniei sale, în 2013, societatea a vândut 12 milioane de sticle de vin.

Constantin Deleanu, preşedintele directoratului Cotnari, a menţionat că 2013 a fost un an deosebit, cu o producţie istorică. În ultimii doi ani nu au avut loc plantări la Cotnari, însă au fost făcute investiţii mai mari de 1,2 milioane de euro în creşterea capacităţii de producţie la peste 2 milioane de litri de vin pe an, a mai spus oficialul companiei.

Conducerea Cotnari a subliniat că 2013 a fost cel mai bun an şi din punct de vedere al numărului de medalii obţinute în cadrul târgurilor de specialitate din Chişinău, Paris, Berlin, Quebec, Bucureşti etc.

În cadrul Goodwine, producătorul ieşean a lansat un rose demidulce (Busuioacă de Bohotin) şi un cupaj de patru soiuri (Frâncuşă, Fetească Albă, Tămâioasă Românească şi Grasă de Cotnari), ambele din Gama Vinul Lupilor.

La rândul său, Casa de Vinuri Cotnari, companie care aparţine Grupului Cotnari, a lansat la târgul de la Bucureşti primul vin roşu sec din podgorie (Fetească Neagră Cotnari Domenii 2011), după ce a vinificat în sec vinurile Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească şi Busuioacă de Bohotin.

Anul acesta, societatea a produs 800.000 de sticle de vin, realizând o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro.

"Casa de Vinuri Cotnari a investit circa 1 milion de euro în vinurile roşii super premium. În această toamnă a fost pentru prima dată când am produs la Crama Vlădoianu", a spus Cătălin Avasalcei, brand manager în cadrul Casei de Vinuri Cotnari. Domnia sa a adăugat că vinurile albe şi rose urmează să fie produse în cadrul unei crame proaspăt achiziţionată de la Vinia, companie aflată în inslovenţă.

În aceeaşi cramă vor fi produse vinuri spumante şi băuturi distilate, în circa doi-trei ani, după cum a spus, recent, Constantin Deleanu, adăugând: "Va trebui să înlocuim aproape totul, crama fiind într-o stare avansată de degradare. Sunt utilaje de dinainte de 1989, dar peste circa doi ani va fi o cramă modernă, unde vom produce vinuri spumante şi băuturi distilate". Potrivit domniei sale, investiţia se va ridica la aproximativ 5 milioane de euro. Casa de Vinuri Cotnari intenţionează să atragă, pentru dezvoltarea acestui proiect, fonduri europene.

Podgoria Cotnari, în suprafaţă de 1.350 de hectare de vie, este singura din ţară care are doar soiuri autohtone de vie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb