CĂTĂLIN RĂDULESCU:  "Birchall vrea să legitimeze toate acţiunile abuzive ale DNA"

M.I.
Politică / 18 septembrie 2019

Cătălin Rădulescu (Sursă foto: Twitter)

Cătălin Rădulescu (Sursă foto: Twitter)

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu susţine, miercuri, că declaraţiile ministrului Justiţiei, Ana Birchall, nu reprezintă poziţia partidului, iar "încercările repetate" ale acesteia de a bloca numirea Adinei Florea în funcţia de şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi de a desfiinţa secţia respectivă reprezintă încercări de a legitima "toate acţiunile abuzive, represive, mafiote şi criminale ale procurorilor DNA". Rădulescu susţine că în şedinţa Comitetului Executiv al PSD ar trebui să se discute despre demiterea din funcţia de ministru sau excluderea din partid a Anei Birchall, transmite News.ro.

"Aş vrea să spun de la început, că declaraţiile « încă colegei» Birchall nu reprezintă nici poziţia politică a partidului nostru şi nici poziţia asociaţiilor magistraţilor şi procurorilor din România, ci a unei persoane demisă din funcţia de ministru al Justiţiei de către premierul Viorica Dancilă şi ţinută forţat în această funcţie de către prietenul Klaus Iohanis. (...) Această «colegă» îşi bate joc de voturile date PSD-ului de milioane de milioane de români şi de lupta din ultimii ani a asociaţiilor magistraţilor şi procurorilor din România în stoparea abuzurilor procurorilor DNA , din ultimii 8 ani", a scris, miercuri, pe Facebook, Cătălin Rădulescu.

Deputatul social-democrat susţine că, "prin încercarea repetată şi continuă a acesteia de a bloca, pe de-o parte, numirea în funcţia de şef al SIIJ a Adinei Florea şi, pe de altă parte, de a desfiinţa Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, «colega» Bichall vrea să legitimeze toate acţiunile abuzive, represive, mafiote şi criminale ale procurorilor DNA".

Cătălin Rădulescu susţine că "acest lucru nu poate fi permis".

"CEx-ul de astăzi va trebui să hotărască între demiterea din funcţia de ministru sau excluderea din partid a acestei «colege» care în primul rând ştirbeşte autoritatea preşedintelui PSD Viorica Dăncilă, prin declaraţiile sale, nevalidate politic de partidul nostru şi, pe de altă parte, afectează parcursul mobilizator al membrilor PSD (şi nu numai) în viitoarea campanie prezidenţială care stă să înceapă", a mai scris Rădulescu pe Facebook, potrivit News.ro.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, marţi, că din raportul întocmit de grupul interministerial se desprind două concluzii preliminare şi niciuna dintre acestea nu susţine funcţionarea în actuala formă a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.

"Am instituit un grup de lucru interministerial la nivelul Ministerului Justiţiei, coordonat direct de către ministrul Justiţiei, prin care am încercat să aducem la aceeaşi masă, ca şi puncte de vedere, am solicitat puncte de vedere atât de la instituţiile relevante din sistemul judiciar, toate de altfel, cât şi a asociaţiilor profesionale şi această analiză a cuprins recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisia de la Veneţia şi alte recomandări venite inclusiv de la fiecare român care ne-a scris în această perioadă", a afirmat ministrul Justiţiei.

Tot marţi, plenul CSM a amânat pentru a cincea oară numirea Adinei Florea la conducerea Secţiei speciale.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Actiunile abuzive ale DNA: de ce ii vizeaza numai pe mafioti si hoti?, de ce Tanti Leana de la parter sau orice om obisnuit nu are nicio problema cu "actiunile abuzive ale DNA"? De ce numai anumiti smecheri tipa despre actiunile abuzive???, pentru ca se simt cu musca pe caciula.....

    AU MAJORITATE : UNDE-I LEGEA RĂSPUNDERII MAGISTRAȚILOR??? CUM??? : NU-I LASĂ TINICHIAUA??? SMEII!!!!

    Radulescu penalescu ? Nu stiu ce asociere poate exista intre parlament si SIIJ ?

    Frica pazeste bostanaria.....Ce ceafa are asta dom'le 1 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb