Vicepreşedintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
A.B.Internaţional / 19 aprilie, 14:48
B.G.Internaţional / 1 aprilie
Vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, ar putea efectua o vizită oficială în Italia în perioada Paştelui, conform Reuters, sura informţiilor care urmează. Vizita subliniază relaţiile puternice dintre Italia şi Statele Unite.
B.G.Miscellanea / 24 martie
Papa Francisc a făcut duminică prima sa apariţie publică din 14 februarie, după 38 de zile petrecute în spital, luptându-se cu pneumonie dublă, revenind la Vatican, potrivit Reuters, de la care transmitem următoarele.
A.B.Internaţional / 16 martie
Vaticanul a publicat prima imagine a Papei Francisc în spital de când suveranul pontif în vârstă de 88 de ani a început tratamentul pentru dublă pneumonie, relatează Reuters, care indică cele ce urmează.
A.B.Internaţional / 12 martie
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, informează Reuters.
S.B.Internaţional / 5 martie
Papa Francisc, care se luptă cu o dublă pneumonie de mai mult de două săptămâni, a rămas stabil pe parcursul zilei de marţi şi nu a avut noi crize respiratorii, a anunţat Vaticanul, potrivit news.ro.
A.B.Internaţional / 4 martie
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, internat pentru dublă pneumonie, este ''stabilă'' şi nu a fost înregistrată nicio nouă criză respiratorie, a anunţat Vaticanul marţi seara, relatează AFP.
A.B.Internaţional / 25 februarie
Canonizarea laicului venezuelean Jose Gregorio Hernandez a fost aprobată de Papa Francisc, în timp ce Suveranul Pontif se află internat la Spitalul Gemelli din Roma cu pneumonie bilaterală, a informat Vaticanul, transmite EFE.
M.S.Internaţional / 23 februarie
Papa Francisc se află într-o stare critică, fiind internat în spital la Roma cu dubla pneumonie, care afectează ambii plămâni, relateaza site-ul news18.
A.B.Internaţional / 26 ianuarie
A.B.Internaţional / 20 ianuarie
Papa Francisc a criticat planul raportat al preşedintelui ales Donald Trump de a intensifica drastic acţiunile de aplicare a legii imigraţiei în Statele Unite, în zilele de după învestitura sa, informează Reuters.
A.B.Internaţional / 16 ianuarie
Papa Francisc a suferit o contuzie la antebraţul drept după ce a căzut în reşedinţa sa, fără să fi suferit însă vreo fractură, a informat Vaticanul, potrivit Reuters.
A.B.Internaţional / 9 ianuarie
A.D.Internaţional / 8 ianuarie
A.B.Internaţional / 6 ianuarie
Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Robert McElroy, un apărător vocal al imigranţilor şi un critic al primei administraţii a lui Donald Trump, ca viitor arhiepiscop de Washington, DC, relatează CNN.
A.F.Politică / 5 ianuarie
Premierul italian Giorgia Meloni i-a făcut o vizită surpriză şi neoficială preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, potrivit biroului premierului, duminică.
R.S.Internaţional / 30 decembrie 2024
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie