SUPLIMENT INFRASTRUCTURAInfrastructura rutieră şi feroviară finanţată din PNRR: stadiu, finanţare şi perspective
Ziarul BURSA #Companii / 2 septembrie
D.R.Miscellanea / 26 iunie 2023
Sorin Grindeanu a anunţat că a fost desemnat câştigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Piteşti, în lungime de 17,7 kilometri, transmite Agerpres.
S.B.Internaţional / 3 iunie 2023
Mai multe localităţi din judeţele Olt, Dolj şi Vâlcea se află, până sâmbătă la ora 18.30, sub avertizare nowcasting Cod roşu de ploi torenţiale şi descărcări electrice, informează news.ro.
S.B.Politică / 16 februarie 2022
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că s-au reluat lucrările pe şantierul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova -Piteşti, între Craiova şi Robăneşti, informează news.ro.
G.BPolitică / 3 ianuarie 2022
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a lăsat zero kilometri de autostradă deschişi şi alţi 24 de kilometri, pe lotul 2 Sebeş - Turda, cu lucrări blocate, afirmă actualul ministru, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 6 iulie 2021
Reporter: Cum a fost influenţată activitatea Companiei de Autostrăzi de pandemia de Covid 19?
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 4 decembrie 2018
Conducerea Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a semnat, ieri, primele contracte pentru proiectarea şi execuţia a trei loturi din drumul expres Craiova-Piteşti.
I. GHE.Ziarul BURSA #Companii / 2 octombrie 2018
Mina IrinaCompanii / 24 octombrie 2017
Andrei StanCompanii / 23 octombrie 2017
F.A.Companii / 19 noiembrie 2012
Călin Rechea
A consemnat Andrei Iacomi
Dan Nicolaie
George Marinescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
Euro | 4.9746 |
Dolar SUA | 4.4657 |
Franc elveţian | 5.3003 |
Liră sterlină | 5.9056 |
Gram de aur | 368.9924 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 septembrie
Dan Nicolaie