SORIN GRINDEANU: "Domnul Drulă a lăsat zero kilometri de autostradă deschişi"

G.B
Politică / 3 ianuarie 2022

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a lăsat zero kilometri de autostradă deschişi şi alţi 24 de kilometri, pe lotul 2 Sebeş - Turda, cu lucrări blocate, afirmă actualul ministru, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

"Nu vreau să reamintesc de promisiunile domnului Drulă (Cătălin Drulă, n.r.) care vorbea de deschiderea circulaţiei pe 100 km de autostradă în 2021: a lăsat zero km deschişi + 24 de km de autostradă (pe Sebeş-Turda lotul 2)- cu lucrări blocate", a scris, astăzi pe pagina sa de Facebook, Grindeanu.

În ceea ce priveşte contractul pentru completarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Ploieşti - Braşov, ministrul Transporturilor afirmă că predecesorul său a semnat un contract în care pe o pagină sunt prevăzute 30 de luni pentru prima etapă şi 46 de luni pentru etapa a doua, în timp ce, pe altă pagină, sunt prevăzute 46 de luni care includ ambele etape.

"Domnul Drulă ştie, doar se face că nu ştie şi aude selectiv. Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea SF Ploieşti- Braşov în care: pe o pagină scrie negru pe alb 30 de luni pentru etapa I şi 46 de luni pentru etapa a II (cu startul logic după finalizarea primei etape!); iar pe altă pagină scrie că sunt 46 de luni care includ etapa I + etapa a II-a! Vorbim de un contract din care fiecare înţelege ce vrea şi despre care Cătălin Drulă se laudă că l-a urmărit cu atenţie în perioada în care a fost ministru. L-a urmărit atât de atent încât nici el nu mai ştie ce scrie în el! Sau ştie prea bine?!", a mai arătat Sorin Grindeanu pe reţeaua de socializare.

Totodată, acesta îl acuză pe Drulă că încearcă să mute atenţia opiniei publice, spunând că licitaţia a fost lansată pe vremea ministrului Lucian Bode şi trece peste faptul că de fapt el a semnat un contract vag şi interpretabil.

"Ce nu mai spune fostul ministru este că pe parcursul celor 10 luni care au trecut de la semnarea contractului: în 8 luni a fost titular al acestei instituţii! Domnul Drulă se face ca nu înţelege nici ce aude. Dovadă...reacţia sa la cei peste 80 de km de drum de mare viteză care au termen contractual de finalizare anul acesta: adică 2022. Şi fără să mă antepronunţ, am spus simplu - peste 80 de km: Sectorul de autostradă Chiribiş - Biharia, în lungime de 28,55 km; Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, cuprins între Craiova şi Robăneşti, de 17,7 km; Tronsonul 2 al Drumului de mare viteză al Drumului Expres Craiova-Piteşti, cuprins între Robăneşti şi Valea Mare, de 39,85 km", a mai scris Sorin Grindeanu.

Anterior în cursul zilei de luni, fostul titular de la Transporturi, Cătălin Drulă, a scris tot pe Facebook că se adună gafele noului ministru de resort arătând că acesta nu ştie că are în lucru 300 de kilometri de autostradă şi un drum expres.

"Mi-am zis că sunt emoţiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu. Să nu ştii că ai în lucru 300 km de autostradă şi drum expres şi să spui că "sunt în lucru undeva la peste 80 de kilometri" e deja cam mult. Îi ataşez mai jos lista completă a proiectelor ca să fie mai uşor de reţinut. Apoi, legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războieşte cu "fostul ministru" şi gafează din nou, neştiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din Guvern, dl. Bode. Licitaţia pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greşit de altfel, încă o gafă) este lansată şi cu oferte depuse în mandatul dlui Bode din 2020", a arătat Cătălin Drulă.

Reacţiile celor doi vin la o zi după ce Sorin Grindeanu a arătat, la Digi24, că speră ca în 2022 să se circule pe o parte din cei 80 de kilometri de autostradă care sunt în lucru în prezent, să dea drumul la podul suspendat de la Brăila şi să existe drone pe şantierele din ţara noastră până în vara acestui an.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Bravo Grindeanu! Loveste-i la ficați pe micuți!

    1. Singuri ficati pe care i-a lovit Grindeanu pana acum sunt cei ai romanilor.

      In rest, nimic notabil in cariera lui de PSDist sclav al lui Dragnea.

      Pe unde a trecut a lasat numai gauri in urma lui si nicio realizare. 

    de bechtel ce se mai aude? de 30 de ani de cand este la putere fsn, recte pdsr, actual psd ce a facut ca Romania sa fie nr 1 in autostrazi? NIMIC.

    Sa ne scoți din noroi.

    1. Pe tine doar scoala te poate scoate din noroiul in care esti!

    bai grindene , prostalaule , cand critici pe cineva nu-l mai domnesti , ai inteles tolomacule ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb