Drumul expres Craiova-Piteşti intră în faza de execuţie

I. GHE.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 2 octombrie 2018

Ministrul Transporturilor Lucian Şova a declarat, ieri, că au fost desemnaţi, în urma procedurii de achiziţie publică, antreprenorii cu care se vor semna contractele de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele I şi II din drumul expres Craiova - Piteşti şi că aceştia garantează realizarea la timp a tuturor lucrărilor proiectate.

În termen de 10 zile, conform procedurii de achiziţie, decizia comisiei care i-a desemnat pe cei doi câştigători poate fi contestată.

Lucian Şova a menţionat că proiectele vor fi întocmite în cursul anotimpului rece, urmând ca odată cu prima zi de primăvară de anul viitor lucrările să demareze pe tronsoanele de la Balş şi Slatina. Ministrul de resort a menţionat: "Sper ca la primăvara viitoare să putem deschide cele două şantiere şi cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru că banii europeni sunt şi aşteaptă să fie cheltuiţi, cel puţin cei 60 de kilometri, aproape 60 de kilometri din întregul obiectiv de 121 de kilometri să fie finalizaţi cu rapiditate".

Durata de realizare a acestor contracte este de 36 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de şapte ani.

Primul tronson va avea o lungime de 17 kilometri, cu o valoare estimată de 479,8 milioane lei, fără TVA, şi va fi construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova şi limita judeţului Dolj. Acesta va traversa localităţile Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti.

Al doilea tronson, format din două loturi, va avea o lungime de 39,85 de km, cu o valoare estimată de 1,47 miliarde de lei, fără TVA şi va traversa localităţile Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Lucrările pentru tronsonul 1 vor fi efectuate de firma italiană TIRRENA SCAVI S.p.A. care a prezentat o oferă în valoare de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane Euro fără TVA.

La lotul 1 de la tronsonul 2 va lucra asocierea firmelor româneşti SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL care au prezentat o ofertă totală de 661.452.009,54 LEI fără TVA, echivalentul a aproximativ 141 milioane Euro fără TVA. Lotul 2 al acestui tronson va fi construit de aceeaşi asociere a cărui ofertă se ridică la 792.189.981,56 LEI fără TVA, echivalentul a aproximativ 168 milioane Euro fără TVA.

În privinţa tronsoanelor 3 şi 4 din acest drum expres, Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră a anunţat că procedurile de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare şi execuţie sunt în litigii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ministrul de resort a mai spus că, până la finalul anului 2019, în oraşul Balş va fi pus în funcţiune un sistem de management al traficului bazat pe semaforizare inteligentă, sistem care va duce la decongestionarea traficului rutier din localitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb