Cauze ale instabilităţii conducerii BVB (II)

(urmare din nr. trecut)

II. Determinanţii grupali ai demisiilor în serie din Consiliul Bursei sunt nu doar mai numeroşi ca cei individuali, dar au şi o forţă de acţiune, de penetrare a conştiinţelor şi de alterare a convenţiilor comportamentale consacrate, în măsură să justifice concentrarea, atenţia asupra lor a tuturor celor care vor decide într-o eventuală situaţie de alegere a unei noi conduceri a bursei.

Câţiva membri ai Consiliului Bursei şi-au privit acest statut conferit de AGA ca pe o sarcină autoasumată, de a beneficia cât mai mult de pe urma lui. Neavând realizări notabile în sau cu SSIF pe care il conduc, nu şi-au propus să răspundă unor necesităţi colective. Pentru ei colectivitatea care i-a ales n-a mai fost privită ca o oglindă socială care să le arate chipul sau care să valideze măsura în care faptele lor sunt rupte sau nu de necesităţile pieţei, de principiile dătătoare de energie şi de crezul declarat cu ocazia alegerilor. Drept urmare, cooperativa s-a constituit imediat, iar membrii ei şi-au împărţit privilegiile şi funcţiile de aşa manieră încât s-a ajuns să controleze instituţiile pieţei de capital prin posturile de conducere uzurpate. S-a mers până acolo încât unii dintre ei, cum este Nilaş Rareş, să deţină şi 5 funcţii de conducere a 5 entităţi din piaţă.

Au fost şi situaţii hilare, când unul dintre ei n-a mai fost acceptat de cooperativă în al 3-lea Consiliu de Adminis­traţie, cu tot protestul lui susţinut. Ce-au făcut prin aceste CA e uşor de bănuit. Neavând vreo legătură cu vocea conştiinţei din adâncul celor care duc greul în piaţă, s-au rezumat la a fi, res­pingând ideea de a se lăsa prinşi în vârtejul plin de disconfort al lui a face. Trăind din fărâmiturile aruncate cu dis­preţ disimulat de alţii, situaţi în umbră, nu urmăresc ca deciziile pe care la iau în CA să fie logice şi raţionale, şi nici nu-şi câştigă satisfacţia şi liniştea interioară din consecinţele hotărârilor lor resimţite de cei care investesc bani, timp şi aşteptări în piaţă.

Acei puţini membri ai Consiliului Bursei, cum au fost, spre exemplu, R. Paşol şi Cr. Sima, care şi-au privit rolul prin prisma nevoii satisfacerii necesităţilor celor care lucrează din greu în piaţă, au fost marginalizaţi, desconsideraţi şi minimalizaţi în priceperea şi în faptele lor, de altfel remarcabile. Plecarea lor nu a fost determinată de un membru anume al cooperativei sau de o acuză oarecare, ci de conştientizarea imposibilităţii îndeplinirii dimensiunii sociale a rolului încredinţat de AGA. Dacă nu ai de apărat interesele a mii de investitori în acţiunile SSIF pe care o reprezinţi, atunci când constaţi că energia, caracterul, competenţa şi chiar înţelepciunea rezultată din experienţa dobândită în câteva decenii de existenţă în piaţa de capital nu-şi găsesc utilizare sau recunoaştere, nu-ţi mai rămân decât două alternative: ori îţi revizuieşti obiectivele şi-ţi re­direcţionezi competenţele, punându-le în consonanţă cu sinergia preocupărilor membrilor cooperativei, ori îţi dai demisia.

Aşa a făcut nu numai d-l R. Paşol şi d-l Cr. Sima, ci şi d-l Ionel Oprea. Iar dacă nu pleci suficient de repede, energia negativă care emană din cei 5 membri fondatori ai cooperativei, precum fumul radioactiv din reactorul de la Cernobâl, începi să crezi că obiectivele tale fac parte dintr-un proiect idealist, superficial şi ieftin, fără suport în lumea reală. Şi că, de fapt, singurul lucru care trebuie urmărit până în pânzele albe este interesul propriu şi al cooperativei. Pentru că a ştiut să evite efectuarea acestui pas, şi odată cu el duplicitatea, d-l ing. N. A. Rus, preşedintele SSIF "Orizontvest" SA, merită toată aprecierea colegilor. Domnia Sa a preferat o evoluţie în Consiliul Bursei bazată pe necesitatea ascultării şi trăirii conform conştiinţei proprii.

O altă dimensiune a instabilităţii conducerii bursei o reprezintă constantele comportamentale ale liderilor cooperativei. Trufia exacerbată, susţinută: 1) de convingerea că niciunde în lume cel care face o tranzacţie pe săptămână nu-i poate conduce pe toţi membrii Asociaţiei Brokerilor decât în România; 2) de credinţa că-i suficient să-l pricepi pe unu pentru a explica cum se ajunge la doi, fără să-l înţelegi şi pe plus; 3) de sentimentul înălţător, similar cu trăirea dată de cea mai autentică "mânie proletară", a procesomaniei personale, de care n-a scăpat nici propriul tată, este cheia succesului în viaţă, deci o astfel de trufie împiedică orice dezbatere capabilă să conducă la o decizie echilibrată, în măsură să conducă la legături profunde cu cei în preajma cărora trăim şi muncim. Or, dintr-un astfel de individ, care n-a depăşit tipul de gândire ori/ori, adică ori e acceptat ce spun eu, ori te consider securist şi comunist, nu se poate naşte nici măcar un competent manager casnic. Încă Socrate observa că "indiferent ce ar conduce un om, dacă ştie ce anume are nevoie şi reuşeşte să facă rost de acele lucruri, va reuşi să fie un şef de nădejde, chiar dacă se află la conducerea unui cor, a unei familii, a unui oraş sau a unei armate". Însă d-l Paul Dan ştie doar de ce are nevoie persoana sa: funcţii şi procese pe rol cu cât mai mulţi din locuitorii României. Iar dacă avem în vedere că gestiunea afacerilor private, fie ele chiar SSIF "Finaco", diferă de conducerea afacerilor publice doar ca dimensiune, înţelegem de ce Asociaţia Brokerilor a erupt pe tărâ­mul proceselor intentate membrilor ei. Atât ştia să facă acasă, asta face şi în piaţă. De aceea, când se alege cineva să conducă o colectivitate, este absolut necesar să se cunoască cum şi pe unde şi-a dus existenţa şi firma, cum şi în ce mod şi-a dobândit renumele.

III. Cei care vin de nicăieri, aducând cu sine nimic, nu pot fi decât refractari la dialog, la transparenţă. Cel care ştie clar să dea cu ghioaga, ce să comunice şi ce să arate? Unghiul sub care aplică lovitura? A relata numai pe jumătate starea de fapt, a pregăti votul cooperativei în culise, prin înţelegere privind modalitatea de împărţire a privilegiilor între membrii ei, a blama, sancţiona şi chiar a interzice cunoaşterea de către participanţi şi de către investitori a deciziilor, a problemelor unei instituţii de interes public, a preocupărilor conducerii ei, reprezintă, pentru zilele noas­tre, un anacronism, o sfidare a sacrificiilor făcute pentru înlăturarea totalitarismului, un fapt mai grav decât semnarea unui angajament neonorat de colaborare cu fosta securitate, cum a făcut d-l primar Murgeanu. Prigoana declanşată împotriva celor care văd, înţeleg şi le analizează faptele, şi din profil şi din faţă, este un act intolerabil, mai condamnabil decât promovarea incompetenţei în CA ale instituţiilor pieţei. Libertatea de exprimare a unora şi de informare a altora este un drept cons­tituţional, care nu se poate suprima prin votul cooperatorilor ajunşi întâmplător şi temporar în CA ale instituţiilor pieţei.