CAZUL REVOCĂRII PREŞEDINTELUI CSA Contestaţia lui Buzoianu, respinsă în instanţă

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 decembrie 2012

Curtea de Apel Bucureşti a res-pins, în această săptămână, cererea fostului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) Constantin Buzoianu, prin care domnia sa a constestat decizia Parlamentului de revocare din funcţie, potrivit informaţiilor de pe site-ul instanţei de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti a admis "excepţia inadmisibilităţii" şi a res-pins acţiunea ca "inadmisibilă", cu recurs în cinci zile de la comunicare.

Dosarul, în care Camera Deputaţilor şi Senatul au calitatea de pârât, a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti pe 13 noiembrie şi are ca obiect suspendarea Hotărârii Parlamentului 41/2012.

Constantin Buzoianu a adresat Biroului Permanent al Senatului o plângere prin care a solicitat "revocarea hotărârii motivat de faptul că aceasta a fost emisă în mod nelegal, abuziv, fără niciun suport juridic şi cu vătămarea gravă" a drepturilor şi intereselor sale legitime.

Revocarea lui Constantin Buzoianu s-a făcut în baza unui raport întocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, care menţiona că piaţa asigurărilor din ţara noastră "manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglementării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor".

Constantin Buzoianu a fost înlocuit la conducerea autorităţii de reglementare de Daniel Tudor, din partea USL, fost director general al Ardaf, în perioada 2007-2009.

Anul trecut, piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a scăzut cu 5,8%, la 7,82 miliarde de lei.

În primele nouă luni ale acestui an, subscrierile au crescut cu 1,4%, la 6,2 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930