CCIB a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Camera Naţională de Comerţ Sri Lanka

F.D.
Companii / 20 august

CCIB a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Camera Naţională de Comerţ Sri Lanka

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) având ca obiectiv principal promovarea intereselor membrilor săi, iar în general al firmelor şi companiilor din capitală şi nu numai, acţionează, în plan extern, pentru lărgirea ariei geografice a contactelor şi încheierea de noi parteneriate, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Astfel, având în vedere tendinţa pozitivă a evoluţiei schimburilor comerciale bilaterale între România şi Republica Democratică Socialistă Sri Lanka, concretizată printr-un volum record în 2023, dar mai ales faptul că această ţară a devenit una dintre principalele surse pentru acoperirea necesarului economiei noastre de forţă de muncă în diferite domenii de activitate, CCIB a demarat negocieri urmare cărora s-a ajuns la încheierea unui "Memorandum de Înţelegere" (MoU), parteneră fiind Camera Naţională de Comerţ Sri Lanka (NCCSL). Documentul, reprezentând cadrul juridic general al relaţiilor dintre cele două camere, a fost semnat de preşedintele CCIB, dl. Iuliu Stocklosa, la 9 iulie a.c. şi trimis partenerului spre finalizare. Semnarea MoU de către dl. Nelson Deepal, preşedintele NCCSL, a avut loc la Colombo, la 9 august 2024 în cadrul unui eveniment promoţional dedicat promovării comerţului şi investiţiilor româno-srilankeze, cu participarea E.S. Steluţa Arhire, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Democratică Socialistă Sri Lanka, a dlui Adrian Bădescu, consilier al preşedintelui CCIB, care a pus bazele unor parteneriate cu firmele locale privind recrutarea forţei de muncă, demararea procedurilor legale de obţinere a dreptului de muncă şi vizei de intrare şi şedere pe teritoriul ţării noastre, precum şi ai altor membri ai delegaţiei române participante la eveniment.

Preşedintele Nelson Deepal a exprimat disponibilitatea de a da curs invitaţiei conducerii CCIB de a conduce, posibil chiar în acest an, o misiune economică în România, cu oameni de afaceri din ţara, urmărindu-se punerea în aplicare a prevederilor recentului MoU.

În afara sprijinului permanent acordat de Ambasada României la Colombo, colaborarea economică bilaterală dintre cele două ţări va beneficia şi de suportul recent înfiinţatei Ambasade a Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka în ţara noastră, la a cărei inaugurare a participat la 16 iulie a.c. şi preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb