Curtea Constituţională României (CCR) a declarat neconstituţionale anumite articole din Statutul parlamentarilor, informează Realitatea.net.
Astfel, a fost admisă sesizarea depusă de preşedintele Traian Băsescu în care se făceau critici referitoare la superimunitatea pe care parlamentarii şi-au introdus-o prin modificarea statutului.
Şeful statului spune că articolul în forma aceasta încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi cel potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Modificările au fost făcute de parlamentari la începutul sesiunii legislative. De atunci, noul statut a mai fost verificat de judecătorii Curţii de două ori.
Proiectul de lege va fi retrimis Parlamentului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2013, 13:52)
Parlamentarii astia sunt cei care ne-au cerut voturile pentru a debarca dictatura Basista??.