CCR dezbate astăzi conflictul constituţional reclamat de preşedintele CSM în relaţia cu Ana Birchall

M.I.A.
Politică / 12 noiembrie 2019

Ana Birchall (Sursă foto: Twitter)

Ana Birchall (Sursă foto: Twitter)

Curtea Constituţională dezbate, marţi, conflictul de natură constituţională reclamat de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, LIa Savonea, în relaţia cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall.

Şedinţa judecătorilor constituţionali va începe la ora 10.00.

Pe ordinea de zi se află Dosarul nr.2719E/2019 care vizează "Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive, şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, cerere formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii", transmite News.ro.

Părţile din dosar au avut termen până la 30 octombrie să-şi prezinte punctele de vedere.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunţat, în 8 octombrie, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict de natură constituţională în legătură cu acţiunile ministrului Justiţiei din acel moment Ana Birchall.

"În calitate de preşedinte al CSM am decis să sesizez Curtea Constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall", a anunţat, Lia Savonea.

Aceasta a făcut referire la două motive, între care "ingerinţa gravă" a ministrului Justiţiei în activitatea de urmărire penală a procurorilor.

"În principal pentru două motive: primul, o ingerinţă gravă în activitatea procurorilor, mă refer la activitatea de urmărire penală şi al doilea, acţiuni de subminare a autorităţii Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei Justiţiei", a declarat atunci Lia Savonea, potrivit sursei citate.

Ulterior, CSM a publicat textul sesizării.

Documentul are trei puncte principale:

1. Ingerinţa gravă a ministrului justiţiei, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurori

2. Acte de subminare a independenţei justiţiei din România, prin negocierea unei "foi de parcurs" privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepţia că problemele justiţiei din România nu sunt gestionată de organismele constituţionale abilitate, ci de anumiţi factori externi.

3. Acţiuni repetate de decredibilizare şi blocarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, autorizate de rang constituţional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România

Documentul este semnat de Lia Savonea, preşedintele CSM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb