CCR:  Legea avertizorilor de integritate consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestora

F.D.
Politică / 13 iulie 2022

Legea avertizorilor de integritate consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestora

Curtea Constituţională a României a stabilit, astăzi, că legea privind protecţia avertizorilor în interes public, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică a acestuia, potrivit Agerpres.

Judecătorii constituţionali au respins, astăzi, ca neîntemeiată, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public.

În esenţă, arată sursa citată, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui şi a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizaţii.

"Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizaţii, fie prin divulgare publică. Legiuitorul a ales ca activităţile de raportare internă/externă şi divulgare publică să se realizeze succesiv, şi nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât şi starea de legalitate în care aceasta trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii şi fără a aduce atingere dispoziţiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală", se precizează într-un comunicat de presă.

Asemenea reguli procedurale, spune instanţa constituţională, nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate şi să îl responsabilizeze în activitatea desfăşurată.

"Stabilirea unei proceduri în realizarea activităţii de raportare/divulgare publică a informaţiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum şi delimitarea în funcţie de criterii obiective a unor etape aferente acestei activităţi nu aduc atingere protecţiei juridice a avertizorului de integritate", indică CCR.

Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alt statut "special", alte privilegii. Numai asta știți.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb