CDR: Facilităţile fiscale pentru educaţia timpurie, o măsură benefică pentru creşterea nivelului de educaţie

S.B.
Miscellanea / 5 aprilie 2021

Facilităţile fiscale pentru educaţia timpurie, o măsură benefică pentru creşterea nivelului de educaţie

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că acordarea de facilităţi fiscale pentru educaţie timpurie reprezintă o măsură benefică pentru creşterea nivelului de educaţie din România şi precizează că, prin dialog, se pot găsi soluţii alternative, în urma unei analize de impact transparente, informează Agerpres.

"În ceea ce priveşte facilităţile fiscale pentru educaţie timpurie, mediul de afaceri a salutat măsura adoptată anul trecut de Parlamentul României şi şi-a manifestat interesul de a contribui la elaborarea normelor de aplicare, având în vedere că o parte din companii au acordat încă de la începutul anului 2021 aceste facilităţi angajaţilor. CDR consideră că măsura este benefică pentru creşterea nivelului de educaţie din România şi pentru stimularea angajaţilor cu copii şi consideră că, prin dialog, se pot găsi

soluţii alternative, în urma unei analize de impact transparente", se arată într-un comunicat al CDR remis luni AGERPRES.

Totodată, experţii CDR semnalează lipsa de claritate a legislaţiei privind tratamentul fiscal al tichetelor-cadou şi consideră că se impune o poziţie tranşantă din partea autorităţilor fiscale asupra modului de impozitare a acestora în prezent şi în viitor. Potrivit reprezentanţilor mediului de afaceri, aceste clarificări sunt necesare pentru o aplicare unitară în piaţă a fiscalităţii acestor instrumente de plată, eliminând concurenţa neloială, pe criterii fiscale, la care s-a ajuns în prezent.

"Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că dialogul constant între autorităţi şi mediul de afaceri este fundamental pentru elaborarea unor politici publice sustenabile şi pentru asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii cadrului legislativ în general, inclusiv al celui fiscal. În materie de fiscalitate, CDR este deschisă la dialog cu Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu Guvernul şi Parlamentul în general, pentru a identifica cele mai potrivite măsuri care să servească deopotrivă obiectivelor legate de echilibrul bugetar, cât şi nevoii de a asigura un climat investiţional atractiv, precum şi pentru a clarifica teme fiscale importante şi de actualitate", precizează sursa citată.

Ministerul Finanţelor a anunţat, în 22 martie, că deductibilitatea cheltuielilor cu educaţia timpurie, respectiv 1.500 de lei pentru creşe sau grădiniţe, se va suspenda până la finalul anului.

Conform notei de fundamentare a proiectului de ordonanţă care prevede suspendarea acestor facilităţi, "noile reguli fiscale reglementate s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor".

CDR este o iniţiativă privată construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii cum sunt Camera Americană de Comerţ în România (AmCham), Camera Franceză de Comerţ în România (CCIFER), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ şi Industrie RomânăGermană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Confederaţia Patronală Concordia (CPC) şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Companiile reprezentate de cele 25 de organizaţii de afaceri membre CDR angajează peste un milion de oameni şi generează aproximativ 50% din PIB, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb