Livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt încă la nivelul de dinainte de săptămâna trecută în România, Germania şi Italia, a declarat, ieri, Marlene Holzner, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Mediafax: "În unele state membre, livrările de gaze din Rusia au crescut, dar nu sunt la nivelul de dinainte de săptămâna trecută. Este vorba despre România, Germania şi Italia".
Potrivit domnieie sale, însă, în ansamblu situaţia s-a îmbunătăţit la sfârşitul de săptămână trecut: "Livrările de gaz din Rusia au revenit la normal în următoarele state europene: Bulgaria, Slovacia, Aus-tria, Ungaria, Polonia şi Grecia".
Astfel, potrivit CE, situaţia se normalizează în majoritatea ţărilor europene care s-au confruntat cu o reducere a livrărilor de gaz rusesc din cauza valului de frig care s-a instalat asupra continentului.
"Suntem în contact strâns cu statele membre ale Uniunii Europene şi ele ne-au informat că fluxul de gaz provenit din Rusia a revenit la normal în Bulgaria, Slovacia, Austria, Ungaria, Polonia şi Grecia", a afirmat Holzner, citată de Agerpres: "Nu există urgenţă în Europa, consumatorii şi industria primesc gaz ca înainte".
În Italia, o reuniune ministerială era prevăzută să aibă loc în cursul zilei de ieri, pentru evaluarea situaţiei. Ministrul italian al dezvoltării economice Corrado Passera a afirmat că situaţia este "gravă".
"Să vedem cum putem ajuta Italia dacă Roma îşi exprimă dorinţa", a declarat doamna Holzner, estimând, totuşi, că Italia dispune de modalităţi "foarte diversificate" de aprovizionare şi poate cumpăra gaz şi din alte ţări decât Rusia.
"Suntem într-o situaţie de urgenţă şi acţionăm crescând importurile de gaz din Algeria şi nordul Europei via Elveţia", a explicat patronul ENI, Paolo Scaroni, estimând că "nu vor fi probleme de aprovizionare decât până miercuri".
Ministerul Economiei anunţa, sâmbătă, că importurile de gaze, provenite de la "Gazprom", sunt la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a consumatorilor.
Consumul de gaze din ţara noastră a atins, în ultimele zile, valori record, depăşind 70 de milioane de metri cubi pe zi. Importurile reprezintă, în această perioadă, aproximativ 25% din consum, diferenţa fiind asigurată cu gaze din producţia internă şi depozite.
"Gazprom" a anunţat că nu poate asigura volumul mai mare de gaze pe care îl solicită Europa Occidentală din cauza valului de frig, precizând că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.