Ce poate face un om

Am să vă spun o poveste adevărată. S-a întâmplat în 1982 unui student de la Universitatea din Texas (Austin), pe numele său Gregory Watson. Primise de făcut un eseu pentru un seminar de ştiinţe politice şi a ales să discute despre un amendament obscur şi neratificat al Constituţiei americane. Profesoara a citit eseul, i-a dat o notă mică, un "C", şi i-a explicat, nemulţumită, că tema nu e relevantă pentru politica zilelor noastre.

Nimic deosebit, până acum. Dar Watson nu era omul care să se dea bătut atât de uşor. Mai întâi, însă, ceva despre obscurul amendament.

Multă lume a auzit despre primele zece amendamente ale Constituţiei americane, celebra Cartă a Drepturilor (Bill of Rights). Adoptate în 1789 şi ratificate până în 1791, aces­te amendamente sunt sursa celebrelor garanţii ale drepturilor individuale ale cetăţenilor americani: libertatea de expresie, de a deţine o armă sau de a profesa orice religie doresc. Multe constituţii au preluat acest model american (de origine britanică, trebuie spus) al unei enumerări clare şi distincte a drepturilor cetăţeneşti.

Puţină lume ştie însă că Madison, autorul listei celor zece amendamente, pregătise, de fapt, douăsprezece. Doar zece au fost ratificate atunci şi au intrat în istorie.

Unul dintre cele două amendamente neratificate are un conţinut interesant: "Nicio lege care să schimbe compensaţia pentru serviciile aduse de senatori şi de membrii Camerei Reprezentanţilor nu va intra în vigoare înainte să fi intervenit o alegere a reprezentanţilor (din cele două Camere)". Altfel spus, nu trebuie permis membrilor Legislativului să îşi voteze propriile salarii, după plac.

Nu vi se pare actuală o asemenea prevedere, într-o ţară în care parlamentarii şi-au votat cu ambele mâini salarii, pensii, privilegii şi subvenţii pentru chirie?

În America vremii sale, amendamentul nu a fost ratificat decât de şase state, insuficient pentru a deveni parte a Constituţiei. În secolul al XIX-lea au izbucnit câteva scandaluri după ce membrii Congresului şi-au votat salarii mari, chiar retroactiv. Aşa se face că, în 1873, un al şaptelea stat, Ohio, a ratificat şi aces­ta amendamentul lui Madison. Insuficient. După cum insuficientă a fost şi ratificarea, de către statul Wyoming, în 1978. Uniunea avea 50 de state, iar amendamentele trebuie ratificate cu o majoritate de trei sferturi.

Aici intervine Watson. Citind des­pre amendamentul propus de Madison în 1789, el şi-a dat seama că, legal vorbind, acesta încă poate fi ratificat. Cu toate că profesoara avea îndoieli, Watson a declanşat o campanie. Personală, discretă, folosind bani din propriul buzunar. A început să scrie membrilor adunărilor legislative din diverse state, explicându-le ce este amendamentul cu privire la salariile membrilor Congresului.

Zece ani mai târziu şi după 5.000 de dolari cheltuiţi, încă 32 de state ratificaseră acest amendament. În 1992 propunerea din 1789 a lui Madison a devenit, oficial, cel de-al 27-lea (şi ultimul, până în acest moment) amendament al Constituţiei americane. Datorită, în primul rând, lui Gregory Watson, studentul încăpăţânat, care a pornit de unul singur o campanie pentru ce credea el că este drept.

Ni se spune adesea că degeaba intrăm în politică. Ni se spune că degeaba votăm sau citim ziarele. Că nu putem face nicio diferenţă.

Dar cazul lui Gregory Watson ne arată ce poate face inteligenţa şi răbdarea. Într-o ţară cât un continent. Cheltuind mai puţin decât plătim pentru o maşină la mâna a doua.

Ştiu că nu trăim în America. Noi n-am avut un Madison sau o Curte Supremă cu judecători de talia unui John Marshall sau Earl Warrren. Dar poate că, în felul nostru, fiecare putem fi un Gregory Watson. Merită măcar să încercăm. Nu avem dreptul să ne lăsăm ţara pe mâna celor care ne sporesc scârba de politică, la televizor.

Ştiu că sunt atâţia politicieni care ne cheamă la vot, peste două săptămâni. Eu am să mă duc.

Dar nu pentru ei. Am să mă duc pentru a-mi face datoria civică. Pentru că ştiu că aş putea face o diferenţă. Fiecare dintre noi poate face o mare diferenţă.

Poate că deosebirea dintre ţara noastră şi Statele Unite nu e datorată în primul rând faptului că aceia au avut un Madison, un Washington sau un John Marshall. Ci pentru că au avut sute, mii de oameni ca Gregory Watson. Oameni normali, pe care acum nu îi mai ştie nimeni. Dar care au făcut o mare diferenţă.

Cât despre Gregory Watson, el a mai descoperit că statul Mississippi nu a ratificat, în secolul al XIX-lea, cel de-al treisprezecelea amendament, acela care interzice sclavia. A scris şi legislatorilor de acolo, care au ratificat acest amendament în 1994. Acum este un simplu consilier juridic al Legislativului din Texas. Profesoara sa de atunci, pe numele său Sharon Waite, s-a lăsat de ştiinţe politice şi a ajuns manager la ferma de grapefruit şi de ceapă a familiei sale. Nu şi-l aminteşte pe studentul din 1982, dar se bucură pentru succesul lui. Watson încă e nemulţumit că a luat un "C" pentru eseul său.