CE publică un ghid pentru a ajuta statele să combată "abuzurile" la sistemele sociale

Comisia Europeană (CE) a publicat un ghid practic referitor la "testul privind reşedinţa obişnuită" prin care să ajute statele membre să aplice normele UE în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială pentru cetăţenii UE care s-au mutat recent în alt stat membru.

Potrivit unui comunicat de presă, noul ghid oferă mai multă claritate în privinţa "testului privind reşedinţa obişnuită" realizat de UE şi va facilita aplicarea acestuia în practică de către autorităţile statelor membre.

László Andor, comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a declarat: "Există în dreptul UE măsuri clare de protecţie care să împiedice cetăţenii să profite de sistemele de asigurare socială din alte ţări ale UE. Acest ghid va facilita aplicarea în practică a măsurilor de protecţie legate de < reşedinţa obişnuită > de către autorităţile din statele membre. Manualul face parte din acţiunile Comisiei aflate în desfăşurare şi menite să faciliteze libera circulaţie a persoanelor pe tot teritoriul UE".

Ghidul, elaborat în colaborare cu statele membre, clarifică conceptele separate de "reşedinţă obişnuită" şi "şedere temporară" sau "şedere". Aceste definiţii, prevăzute în dreptul UE, sunt necesare pentru a stabili care stat membru este responsabil de plata prestaţiilor de asigurări sociale cetăţenilor UE care circulă dintr-un stat membru în altul. În temeiul dreptului UE, poate exista numai un singur loc de reşedinţă obişnuită şi, prin urmare, un singur stat membru responsabil de plata prestaţiilor de asigurări sociale bazate pe locul de reşedinţă, se mai arată în comunicat.

CE menţionează că angajaţii şi lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă au dreptul să beneficieze de sistemul de securitate socială din ţara în care lucrează, iar persoanele inactive (de exemplu, pensionarii, studenţii) au dreptul să beneficieze de acesta în statul membru în care sunt "rezidenţi în mod obişnuit". Stabilirea statului membru de "reşedinţă obişnuită" al unei persoane este importantă şi pentru lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în mai mult de un stat membru.

Ghidul reaminteşte criteriile specifice de care trebuie să se ţină seama la stabilirea locului de "reşedinţă obişnuită" al unei persoane, precum: situaţia familială şi legăturile de familie; durata şi continuitatea prezenţei sale în statul membru în cauză; situaţia locului de muncă (în special locul în care se desfăşoară de obicei activitatea respectivă, stabilitatea activităţii şi durata contractului de muncă); exercitarea unei activităţi neremunerate; în cazul studenţilor, sursa veniturilor acestora; caracterul permanent sau nu al situaţiei locative a unei persoane; statul membru în care plăteşte taxe persoana în cauză; motivele mutării; intenţiile persoanei bazate pe toate circumstanţele şi susţinute de dovezi concrete.