CE: "România trebuie să extindă interconectarea în domeniul energiei electrice"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 14 octombrie 2014

România trebuie să îşi extindă capacitatea de interconectare în domeniul electricităţii pentru o mai bună exploatare a unităţilor de generare a energiei, arată Comisia Europeană, care remarcă existenţa unui excedent de producţie pe piaţa locală, concomitent cu o capacitate redusă de exporturi.

Menţinerea capacităţii actuale de producţie a energiei electrice necesită îmbunătăţirea condiţiilor de export, se arată într-un raport al Comisiei privind progresul statelor UE în stabilirea unei pieţe energetice integrate.

De asemenea, autorităţile române trebuie să asigure transpunerea "corectă şi completă" a directivelor EU incluse în Pachetul 3 Energie, să finalizeze procesul de liberalizare a preţurilor la gaze şi electricitate şi să îmbunătăţească mediul competiţional pe segmentul de retail, potrivit documentului citat de Mediafax.

Comisia notează că liberalizarea preţurilor la energia electrică pentru consumatorii industriali a fost încheiată în decembrie 2013, în timp ce pentru consumatorii casnici procesul va fi finalizat până în decembrie 2017.

"Numărul consumatorilor care şi-au schimbat furnizorul de electricitate de la demararea procesului a crescut constant, depăşind 19.000 la finele anului trecut. Cu toate acestea, rata de transfer pe segmentul de retail rămâne foarte scăzută, de numai 0,03% la finalul anului 2012", se arată în raport.

Doar 62 de furnizori sunt activi pe piaţa de retail de electricitate, în timp ce gradul de deschidere al pieţei a înregistrat o creştere modestă, de la 55% în 2012, la 57% anul trecut.

"Datorită marjelor negative sau foarte scăzute permise de preţurile reglementate, furnizorii sunt descurajaţi să facă oferte în afara ariei de furnizare, ceea ce limitează de cele mai multe ori alegerea consumatorilor. Pentru a asigura un serviciu general de furnizare a electricităţii, cinci companii desemnate sunt obligate să cumpere cantităţi în creştere de energie de pe piaţa competitivă, iar costurile sunt transferate către consumatorii finali", se menţionează în raport.

Nivelul de satisfacţie a consumatorilor români în privinţa pieţelor de retail de electricitate şi gaze naturale se situează uşor peste media europeană, notează Comisia. Ambele pieţe înregistrează deficienţe în privinţa numărului de consumatori care şi-au schimbat furnizorii, a uşurinţei acestui proces şi a satisfacţiei generale.

De asemenea, România ocupă poziţia treia în UE după numărul de reclamaţii în privinţa furnizării gazelor naturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb