Comisia Europeană va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie propuneri de modificări ale regulilor fiscale ale Uniunii Europene, care ar putea oferi ţărilor căi de reducere a datoriilor individuale, a declarat sâmbătă vicepreşedintele Comisiei, Valdis Dombrovskis, informează news.ro.
La o conferinţă de presă după ce miniştrii de finanţe ai UE au purtat discuţii la Praga, Dombrovskis a declarat că principalul obiectiv al regulilor, menite să salveze valoarea monedei euro, va rămâne asigurarea durabilităţii datoriei publice.
"Acest lucru va necesita ajustare fiscală, reforme, precum şi investiţii. Aceste trei elemente ar trebui combinate toate astfel încât să se realizeze o reducere realistă, graduală şi susţinută a ratei datoriei publice", a spus Dombrovskis, semnalând că investiţiile guvernamentale vor primi probabil mai multă atenţie în cursul reformei.", a spus el.
Normele UE spun că datoria publică trebuie să fie sub 60% din produsul intern brut (PIB), iar deficitele guvernamentale sub 3% din PIB.
Dar pandemia a lăsat multe ţări cu datorii cu mult peste 100% din PIB, Grecia la aproximativ 185% şi Italia în jur de 150% din PIB.
Pe de altă parte, Estonia are o datorie de doar 18,1%, Luxemburg 24,4% şi Lituania 44,3% din PIB.
"Având în vedere nivelurile divergente ale datoriei între statele membre, nu poate exista o abordare universală. Poate exista o mai mare marjă de libertate pentru statele membre, dar în cadrul unui set comun de reguli", a spus Dombrovskis.
Aceasta ar fi o abatere de la regula actuală conform căreia toate ţările trebuie să-şi reducă datoria în fiecare an cu o douăzecime din excesul de peste 60% din PIB - o cerinţă mult prea ambiţioasă pentru ţările cu datorii mari.
"Regulile trebuie să fie clare şi trebuie să fie aplicabile, asta înseamnă că trebuie să fie realiste. Aşa că, indiferent de schimbările pe care le facem, trebuie să descoperim ce este realist", a declarat ministrul ceh de Finanţe Zbynek Stanjura, care a găzduit întâlnirea.
Într-un semn către Germania şi unele ţări din nordul UE, Comisia va propune o aplicare mai strictă a regulilor în cazurile de nerespectare, a spus Dombrovskis, deoarece practica trecută a arătat că respectarea regulilor nu a fost o prioritate pentru unii.
Comisia va propune, de asemenea, simplificarea regulilor, concentrându-se pe un singur indicator observabil, cum ar fi indicatorul de referinţă pentru cheltuieli, a spus Dombrovskis.
Criteriul de referinţă al cheltuielilor este o regulă care permite guvernelor să mărească cheltuielile în fiecare an cu ritmul de creştere potenţială a economiei - ritmul la care o economie creşte fără a genera exces de inflaţie. În acest fel, atunci când economia creşte mai repede decât potenţialul şi se poate supraîncălzi, cheltuielile mai mici ajută la temperarea acesteia. Atunci când economia creşte sub potenţial, cheltuielile guvernamentale mai mari o ajută să recupereze din urmă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2022, 00:33)
Va fica pana acum:
- unii vor fi fortati sa respecte
(europa centrala+cu guverne de dreapta)
- altii NU,