CEC Bank lansează "Creditul APIA - Zootehnie (ovine/caprine)"

F.A.
Comunicate de presă / 28 august 2013

CEC Bank lansează "Creditul APIA - Zootehnie (ovine/caprine)", implementat în parteneriat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), conform unui comunicat de presă.

"Prin lansarea acestui produs de creditare, CEC Bank continuă să se implice în susţinerea sectorului agricol prin acordarea finanţărilor în condiţii atractive, unui număr impresionant de IMM şi persoane fizice", a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank.

Potrivit comunicatului, clienţii eligibili care pot accesa aceste tipuri de credite sunt beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sector zootehnic la speciile ovine/caprine, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional. Prima pe cap de animal este în cuantum de 30 lei.

Creditele se acordă în lei, iar valoarea creditului poate fi între 85%-90% din suma cuvenită, prevăzută în Adeverinţa eliberată de APIA, în funcţie de performanţa financiară a clientului.

Rambursarea creditelor se va face integral la data primirii sumelor cuvenite beneficiarilor în cadrul PNDC în sectorul zootehnic ovine/caprine, dar nu mai târziu de data stabilită în Convenţia încheiată de bancă cu APIA şi FGCR sau în actele adiţionale ulterioare, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb