CEDO îi cere Poloniei să justifice înăsprirea legislaţiei privind avortul

G.B
Internaţional / 8 iulie 2021

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Polonia trebuie să justifice înăsprirea legislaţiei privind avortul, a decis astăzi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit dpa, citată de Agerpres.

Această ţară a fost deja notificată luni privind primirea a 12 plângeri de către tribunalul cu sediul la Strasbourg, a precizat acesta într-un comunicat.

În octombrie, Curtea Constituţională din Polonia a decis să interzică avorturile chiar dacă fătul nenăscut prezintă malformaţii severe.

Guvernul trebuie să furnizeze acum răspunsuri privind noile sale reglementări până la jumătatea lunii septembrie.

CEDO a acordat prioritate cazurilor din Polonia. În total, peste 1.000 de plângeri au fost deja depuse împotriva noilor reglementări din Polonia privind avortul, potrivit acestei instanţe.

Chiar şi înainte de a fi înăsprite, legile din Polonia privind avortul erau considerate printre cele mai restrictive din Europa.

Anterior, avortul era legal în Polonia dacă viaţa sau sănătatea mamei era pusă în pericol de sarcină, dacă aceasta era rezultatul unui viol sau dacă fătul nenăscut prezenta malformaţii severe, notează dpa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Atunci cand un ONG sorosist, cum este si acest CEDO cere unui stat sa-si justifice masurile luate de Guvern si Parlament, pt o asa-zisa incalcare a drepturilor omului(evident, in viziunea lor de slugi globaliste) exista 2 posibilitati: ori statul respectiv este un stat suveran si le arata degetul mijlociu ridicat, ori este o Colonie umila si se conformeaza de indata! Nu stiu cum va proceda Polonia, dar banuiesc ca nu va accepta aceasta insulta!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb