CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România

R.S.
Politică / 6 martie

CEDO respinge cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidenţiale din România, conform unei decizii pronunţate joi, conform Agerpres.

Întrunită într-un comitet de trei judecători, CEDO a declarat în unanimitate cererea inadmisibilă, în cauza Călin Georgescu împotriva României (cererea nr. 37327/24). Decizia este definitivă, conform unui comunicat publicat pe site-ul Curţii.

Cazul se referă la anularea de către Curtea Constituţională a României a alegerilor prezidenţiale din 2024, unde a candidat Călin Georgescu.

Curtea a reţinut în special că, având în vedere structura constituţională a României, nu există niciun indiciu potrivit căruia atribuţiile preşedintelui României sunt de natură să facă din această funcţie o parte a 'puterii legislative' a statului pârât, în sensul articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care garantează dreptul la alegeri libere. Prin urmare, aceasta a respins plângerea formulată în această privinţă.

De asemenea, CEDO a constatat că România nu are nicio cauză de soluţionat în temeiul articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil), 10 (libertatea de exprimare), 11 (libertatea de întrunire şi de asociere) şi 13 (dreptul la un recurs efectiv), scrie Agerpres.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cine are încredere în aceasta instituție?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nimeni nu se astepta la altceva. Ursula, Macron a intervenit in alegerile din Romania. Cum sa judece CEDO.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb