Judecătorii de la Tribunalul Militar Bucureşti au decis plasarea în arest la domiciliu a lui George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti acuzaţi că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, informează Agerpres.
Tribunalul a admis cererea pompierilor de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă.
George Matei şi Antonina Radu, inspectori la ISU Bucureşti cu gradul de căpitan, au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, aminteşte sursa citată.
Procurorii susţin că, în perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, George Matei şi Antonina Radu, în calitate de ofiţeri-inspectori în cadrul ISU Bucureşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL Bucureşti desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.