CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 16 OCTOMBRIE - 23 OCTOMBRIE Acţiunile Aerostar continuă să domine topul creşterilor de la BVB

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 octombrie 2017

Acţiunile Aerostar continuă să domine topul creşterilor de la BVB

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este condus, în intervalul 16 octombrie - 23 octombrie, de acţiunile Aerostar (ARS) a căror apreciere a fost de 12,72%, în raport cu moneda euro.

Luni, 23 octombrie, cotaţia ARS s-a apreciat cu 1,08%, pe fondul unui volum de 5.406 de unităţi, puţin peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 5.220 de titluri.

Pe 18 octombrie, preţul acţiunilor ARS a urcat cu 14,91%, fiind transferate 37.254 de titluri, valoare de peste 14 ori mai mare faţă de media celor 20 de zile anterioare, de circa 2.560 de unităţi.

În acea zi, a fost semnat Memorandumul de înţelegere între Ministerul Economiei, prin Aerostar, şi firma americană Raytheon International Defence System, privind colaborarea în domeniul echipamentelor şi componentelor aferente sistemului integrat multilevel de apărare aeriană.

Documentul prevede transferul de tehnologie şi asistenţa tehnică necesară pentru modernizarea şi retehnologizarea echipamentelor existente, precum şi asigurarea suportului tehnic specific pentru sistemele de rachetă Patriot.

Reprezentanţii celor două companii semnatare au evidenţiat faptul că acesta este un prim pas al unei colaborări de durată, care include România în programele majore de achiziţii în domeniul apărării.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor MedLife (M), care au urcat cu 3,33%, în intervalul de timp menţionat.

Pe data de 23 octombrie, titlurile M creşteau cu 0,82%, în contextul unui rulaj de 1.695 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 5.200 de unităţi.

Marcând un avans de 3,23%, în raport cu moneda euro, în intervalul 16 octombrie - 23 octombrie, titlurile producătorului de materiale de construcţii Cemacon Zalău (CEON), au urcat pe poziţia a treia în clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În perioada avută în vedere, acţiunile CEON au scăzut doar într--o singură zi, pe 23 octombrie, când deprecierea a fost de 0,34%, în contextul în care nu s-a tranzacţionat decât o acţiune.

Pe de altă parte, cea mai mare apreciere a cotaţiei CEON a fost înregistrată pe data de 16 octombrie, când preţul acţiunilor a crescut cu 3,6%, fiind transferate 301 titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 13.450 de unităţi. De altfel, singura zi din intervalul avut în vedere în care rulajul acţiunilor a depăşit media ultimei luni a fost 18 octombrie, când au fost tranzacţionate 27.315 de titluri.

Trebuie menţionat că rentabilitatea titlurilor de pe podium iese în evidenţă în contextul în care piaţa locală de acţiuni se confruntă, în această perioadă, cu o scădere generalizată, toţi cei trei indici ai BVB suferind deprecieri în perioada 16 octombrie - 23 octombrie. În intervalul menţionat, doar paisprezece acţiuni ale pieţei locale de capital au avut creşteri.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 1,16%, reprezentând coşul de acţiuni cu cea mai redusă depreciere dintre cei analizaţi, în perioada 16 octombrie - 23 octombrie.

În acest interval de timp, preţul tuturor emitenţilor ce intră în componenţa indicelui societăţilor financiare a scăzut, cea mai mică coborâre fiind înregistrată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror cotaţie a scăzut cu 0,29%, în raport cu moneda euro.

Luni, 23 octombrie, cotaţia SIF2 a crescut cu 0,17%, pe fondul unui rulaj de 125.095 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 415.150 de acţiuni.

Ponderea titlurilor SIF2 în indicele societăţilor de investiţii financiare este de 17,35%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB s-a depreciat, în perioada 16 octombrie - 23 octombrie, cu 1,93%, în raport cu moneda euro.

Cu o pondere de 1,08%, acţiunile M reprezintă titlurile cu cel mai bun comportament din cadrul principalului coş de acţiuni al pieţei locale.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 1,79%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

Ca şi în cazul BET, cea mai bună evoluţie din componenţa indicelui extins a fost bifată de titlurile M, a căror pondere în BET-XT este de 0,98%.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 13 octombrie - 20 octombrie, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 1,14%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat FDI Piscator Equity Plus, ce a înregistrat o creştere de 0,32%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Fortuna Classic, care au urcat cu 0,29%.

Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul 16 octombrie - 23 octombrie, în timp ce depozitele în lei au avut o rentabilitate negativă de 0,25%, în perioada menţionată.

Cotaţia aurului a scăzut cu 1,8%, iar cursul monedei naţionale în raport cu cea europeană s-a depreciat cu 0,29%, în intervalul de timp precizat.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 2,57%, în perioada 16 octombrie - 23 octombrie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:30, criptomoneda se tranzacţiona în apropierea nivelului de 5.680 de dolari (aproximativ 22.212 lei, la cursul de schimb de marţi, de 3,9105 lei, pentru un dolar).

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 94,7 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb