CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 SEPTEMBRIE Topul randamentelor de la BVB, dominat de emitenţi cu lichiditate scăzută

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 11 septembrie 2019

Topul randamentelor de la BVB, dominat de emitenţi cu lichiditate scăzută

Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este ocupat, în intervalul 2 - 9 septembrie, de emitenţi care au o lichiditate redusă în comparaţie cu societăţile importante listate la bursa noastră, în contextul în care doar nouă dintre emitenţii cu acţiunile cărora s-au înregistrat tranzacţii, în perioada avută în vedere, au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor de pes­te 1%. De altfel, în intervalul analizat, indicii analizaţi la această rubrică au consemnat evoluţii descendente.

Practic, topul randamentelor de la BVB este condus de titlurile Condmag (COMI), al căror preţ a înregistrat un avans de 3,97%, în raport cu moneda euro. Cotaţia emitentului s-a tranzacţionat în doar patru din cele şase zile bursiere cuprinse în intervalul 2 - 9 septembrie, preţul acţiunilor COMI fluctuând între două şedinţe de stagnare, consemnate în 3 şi 9 septembrie, în contextul unor rulaje de 10.300 de unităţi şi 8.900 de acţiuni, şi o creştere de 4,35%, apărută în şedinţa din 2 septembrie, pe fondul unui volum de doar 135 de titluri.

Pentru întreaga perioadă avută în vedere, valoarea transferurilor cu titlurile emitentului se ridică la numai 266,44 de lei.

În primul semestru din acest an, compania a înregistrat o pierdere de 1,37 milioane de lei, cu 51,8% mai mică decât pierderea suferită la finele primelor şase luni din anul anterior.

Raportat la preţul de închidere din data de 9 septembrie, de 0,0125 lei/acţiune, capitalizarea la BVB a companiei aflate în reorganizare este de circa 4,76 milioane de lei. Compania a scos recent la licitaţie trei terenuri din judeţul Braşov pentru care preconizează că va obţine cel puţin 2 milioane de euro.

Pe poziţia a doua în topul rentabilităţilor bursei, în intervalul avut în vedere, se află acţiunile Bursa de Valori Bucureşti, a căror apreciere a fost de 3,27%, în raport cu moneda euro.

În perioada, cotaţia BVB a fluctuat între o scădere de 2,95%, avută pe 2 septembrie, şi o creştere de 1,69%, consemnată pe 9 septembrie, pe fondul unui rulaj de 12.853 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare.

Emitentul, a cărui capitalizare este de 193,18 milioane de lei, a raportat pe data de 9 august o diminuare a profitului de 45% în primul semestru din 2019, la nivel de grup. Efectiv, profitul BVB a fost de 3,87 milioane de lei.

Valoarea transferurilor cu titlurile companiei, pentru perioada analizată, este de 440.997,4 lei.

Cu o apreciere de 2,93%, în intervalul 2 - 9 septembrie, acţiunile Casa de Bucovina - Club de Munte (BCM) completează podiumul rentabilităţilor de la BVB, pentru perioada avută în vedere.

În acest interval, cotaţia BCM s-a tranzacţionat în doar cinci şedinţe, oscilând între o scădere de 1,25%, înregistrată pe 2 septembrie, în contextul unui volum de 97.100 de unităţi şi o creştere de 3,8%, avută pe 4 septembrie, pe fondul unui rulaj de 90.000 de acţiuni.

Suma transferurilor cu titlurile BCM, în intervalul menţionat, a fost de 33.851,9 lei. Societatea a raportat, pentru primele şase luni ale acestui an, un profit net de 0,73 milioane de lei, în comparaţie cu o pierdere de 0,78 milioane de lei avută în perioada similară a anului trecut. În cazul BCM, piaţa a aşteptat începând cu 22 august detalierea unei oferte publice de răscumpărare de acţiuni. Publicat ieri, raportul aşteptat a dezamăgit piaţa, astfel că titlurile scădeau ieri la ora 15:00 cu 4,27%.

Valoarea de piaţă a emitentului la bursă este de aproximativ 13,72 milioane de lei.

În cazul COMI şi BCM, pe lângă o lichiditate redusă, aceşti emitenţi au şi o capitalizare mică, elemente care favorizează oscilaţii mai mari ale preţului.

Astfel, privit în ansamblu, rulajul total consemnat de acţiunile celor mai rentabile trei societăţi de la BVB, pentru întreaga perioadă avută în vedere, a fost de 475.115,74 lei, cu mult mai mic decât valoarea tranzacţiilor efectuate cu titlurile Electrica (EL), al doilea cel mai rentabil emitent din indicele BET şi BET-XT după operatorul BVB, în perioada 2 - 9 septembrie, care pe data de 9 septembrie a cumulat transferuri în sumă de 11.264.101,05 lei.

Totodată, valoarea de piaţă însumată a celor mai rentabili trei emitenţi de la BVB, în intervalul avut în vedere, este de circa 211,66 milioane de lei. Spre deosebire, capitalizarea EL la bursă este de 3,89 miliarde de lei.

Toţi cei trei indici ai bursei noastre avuţi în vedere, anume BET, BET-FI şi BET-XT au înregistrat deprecieri ale cotaţiei bursiere în intervalul 2 - 9 septembrie, cea mai mare, de 1,59%, fiind marcată de indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea (FP).

Din cadrul acestui coş de acţiuni, singurul emitent care a înregistrat o creştere a cotaţiei a fost SIF Transilvania (SIF3), cu o apreciere de 0,89%, în raport cu moneda euro.

Indicele BET, care cuprinde cele mai lichide şaisprezece titluri de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,46%, comparativ cu moneda unică, în timp ce indicele extins BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de companii listate la bursa locală, a suferit o retragere de 0,6%, în intervalul 2 - 9 septembrie.

Din cadrul acestor două coşuri de acţiuni, acţiunile BVB au avut cea mai bună performanţă.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 30 august - 6 septembrie, este condus de titlurile YOU Invest Active EUR, care au urcat cu 1,13%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află YOU Invest Active RON, cu o creştere de 0,83%, în timp ce titlurile BT Index Austria ATX, care s-au apreciat cu 0,72%, s-au situat pe ultima treaptă a podiumului fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 1,72%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,19%, în intervalul 2 - 9 septembrie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,16%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a continuat să se tranzacţioneze în preajma nivelurilor din ultimele două săptămâni, suferind o retragere de 1,59%, în intervalul menţionat.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 15:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 10.240 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 184,47 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

   Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb