CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 IANUARIE - 16 IANUARIE Cu un salt de 5,73%, MedLife ocupă prima poziţie a rentabilităţilor din BET

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 18 ianuarie 2018

Cu un salt de 5,73%, MedLife ocupă prima poziţie a rentabilităţilor din BET

Beneficiind de un avans de 5,73%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 9 ianuarie - 16 ianuarie), cotaţia prestatorului de servicii medicale MedLife (M) urcă pe prima treaptă a rentabilităţilor din indicele BET, principalul coş de acţiuni al pieţei locale de capital.

Domnul Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii Estinvest, este de părere că, la aprecierea preţului acţiunilor M a contribuit şi anunţul conform căruia fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o deţinere de peste 5% din acţiunile prestatorului de servicii medicale.

Pe data de 15 ianuarie, compania făcea cunoscut faptul că, la data de 11 ianuarie, fondurile de pensii administrate de NN ajuneau să aibă o participaţie de 6,42% din acţiunile M, în urma transferurilor realizate pe piaţa secundară a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, fondurile menţionate au ajuns la o deţinere totală de 1.420.776 de titluri ale companiei, anterior având 871.292 de acţiuni M, echivalentul a 3,93% din capitalul social al prestatorului de servicii medicale.

În perioada 9 ianuarie - 16 ianuarie, cotaţia M a cres­cut în patru din cele şase şedinţe de tranzacţionare cuprinse în acest interval, cea mai mare apreciere, de 3,03%, fiind consemnată pe data de 9 ianuarie, în contextul unui rulaj de 7.780 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 3.000 de unităţi, acesta fiind totodată şi cel mai mare volum înregistrat în intervalul avut în vedere.

Totodată, pe data de 12 ianuarie a avut loc un transfer pe piaţa "deal" cu 100.000 de acţiuni M, la preţul unitar de 33 de lei.

Pe de altă parte, în raportul de analiză tehnică publicat de Banca Transilvania pe data de 15 ianuarie se precizează că dacă preţul acţiunii M va depăşi zona de rezistenţă (nivel sau interval de preţ ce acţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) conturată la 34,5 - 35 lei/titlu, preţul ţintă pentru cotaţia M este de 39,2 lei/acţiune, zona maximelor de preţ atinse vara trecută.

Marţi, 16 ianuarie, preţul titlurilor M a scăzut cu 0,58%, la preţul unitar de 34,5 lei pe fondul unui volum de doar 476 de acţiuni.

Totuşi, trebuie menţionat că aprecierea acţiunilor prestatorului de servicii medicale are loc într-un context pozitiv pentru piaţă, acţiuni importante ale indicelui BET, care a urcat în intervalul 9 ianuarie - 16 ianuarie, cu 2,41%, în raport cu moneda euro, cunoscând creşteri importante.

Practic, în aceeaşi perioadă, titlurile Romgaz (SNG) au urcat cu 4,74%, cele ale Băncii Transilvania (TLV) cu 4,52%, iar cele Conpet (COTE) cu 3,45%.

Compania de servicii medicale a înregistrat o cifră de afaceri de 459,18 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului 2017, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi peri­oadă din 2016, când aceasta se situa la 361,49 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare pentru primele nouă luni ale anului trecut publicate de societate.

Profitul net al companiei a ajuns la 9,56 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului curent, faţă de nivelul de 43.138 de lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, aprecierea reprezentând trans­latarea creşterii profitului operaţional în rezultatul net, mai precizează sursa men­ţionată.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a urcat cu 2,27%, în perioada menţionată.

Cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins a fost marcată, în intervalul avut în vedere, de acţiunile Turbomecanica (TBM), a căror cotaţie a urcat cu 6,73%, în raport cu moneda euro.

Pe data de 16 ianuarie, preţul acţiunilor TBM scădea cu 0,33%, fiind tranzacţionate 36.483 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 750.000 de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 2,14%, în intervalul 9 ianuarie - 16 ianuarie, în raport cu moneda euro.

Din componenţa sa, cel mai bun comportament a fost bifat de acţiunile SIF Oltenia (SIF5), a căror avans a fost de 6,13%, în perioada menţionată.

Pe data de 16 ianuarie, cotaţia SIF5 a urcat cu 1,27%, pe fondul unui volum de 1,9 milioane de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 215.000 de uni­tăţi.

Topul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus, în intervalul 9 ianuarie - 16 ianuarie, de acţiunile Aerostar (ARS), care au crescut cu 10%, în raport cu moneda euro.

Pe locul al doilea în acest clasament se găsesc acţiunile Turism Felix (TUFE) a căror apreciere, în perioada menţionată, a fost de 8,51%, podiumul randamentelor de la bursa locală fiind completat de titlurile Amonil (AMO), a căror cotaţie a crescut cu 8,27%, în raport cu moneda euro.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 8 ianuarie - 15 ianuarie, este condus de titlurile Active Dinamic, cu o apreciere de 3,45%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat ETF - BET Tradeville, ce a înregistrat o creştere de 3,19%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Certinvest BET Index, care au urcat cu 3,03%.

Cotaţia aurului a coborât cu 0,95%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,06%, în intervalul de timp precizat.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în intervalul 9 ianuarie - 16 ianuarie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ de 0,02%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 23,51%, în perioada 9 ianuarie - 16 ianuarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:30, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 10.330 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 176 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb