CEL MAI BUN PLASAMENT "UAMT" Oradea - randament lunar de 17,09%

MARIANA POPA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 31 mai 2006

Acţiunile producătorului orădean de componente indus-triale "UAMT", tranzacţionate la a doua categorie a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul UAM, s-au dovedit a fi ieri cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună. Aceste titluri au avut, în perioa-da 28 aprilie - 30 mai, un cîştig raportat la euro de 17,09%. Preţul de închidere al acţiunilor "UAMT" a fost ieri de 0,68 RON/titlu, în scădere cu -2,9% faţă de şedinţa precedentă.

Ieri, BET-FI, care reflectă evoluţia de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii tranzacţionate la BVB, a avut cea mai mare deprciere faţă de sesiunea anterioară, de -2,80%, raportat la euro. În utima lună însă, indicele s-a diminuat cu -15,46% raportat la moneda europeană, în timp ce BET a scăzut cu -8,39%. Ieri, niciunul din fondurile de investiţii nu a adus cîştiguri investitorilor săi. Cu toate acestea, cei care, pe 28 aprilie, şi-au investit resursele băneşti în unităţi ale fondului "FDI Europa Obligaţiuni" (cu un portofoliu constituit majoritar din obligaţiuni de stat) nu au înregistrat pierderi, întrucît randamentul lunar a fost de 0%, raportat la moneda europeană.

Moneda naţională s-a depreciat ieri, BNR fixînd cursul de referinţă la 3,5305 RON pentru un euro. Persoanele care, pe 28 aprilie, au ales să îşi utilizeze economiile pentru constituirea de depozite bancare în lei, ar fi înregistrat ieri un randament negativ de -0,98%. Cea mai mică pierdere la depozitele în lei ar fi fost însă raportată de clienţii "Băncii Transilvania" şi de cei ai "Băncii Comerciale Carpatica". În acelaşi timp, cei care şi-au constituit depozite bancare în euro în urmă cu o lună ar fi avut marţi un cîştig maxim de 0,29% din sumă, la Libra Bank. Păstrarea banilor ""la ciorap"" s-a dovedit a fi ieri o alegere nu foarte inspirată. Persoanele care, în ultima lună, nu şi-au utilizat resursele băneşti au pierdut marţi -1,59% din sumă, raportat la euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb