Cercetători în securitate cibernetică au descoperit că, în pofida tehnologiei cu cip, cardurile bancare pot fi falsificate de hoţi, făcând ca funcţiile de securitate ale microcipului cardului să devină inexistente, scrie UPI, potrivit Agerpres. Cercetători de la NCR Corporation, companie americană specializată în tehnologia de procesare a cardurilor de credit, au descoperit că sistemul EMV bazat de cip, care a fost realizat tocmai pentru a face dificilă falsificarea cardurilor de credit, poate fi periclitat de hoţii de carduri, dacă aceştia rescriu codul din banda magnetică a cardului. Codul respectiv are rolul de a spune dispozitivelor electronice de efectuare a plăţilor să folosească microcipul de pe card, însă odată rescris codul, cardul apare ca şi cum nu ar avea deloc microcip, eliminându-se funcţiile de securitate ale acestuia.
"Există o percepţie greşită destul de des întâlnită şi anume că sistemul EMV rezolvă orice situaţie. Însă nu este aşa'', a spus Patrick Watson de la NCR Corporation pentru CNNMoney.
Băncile au obligat mulţi retaileri să treacă la folosirea microcipului ca element de securitate. Federaţia naţională a retailerilor din SUA a criticat această actualizare, care a însemnat costuri de circa 25 de miliarde dolari. Mulţi retaileri încă lucrează la actualizarea dispozitivelor electronice de efectuare a plăţilor pentru dotarea acestora cu cele mai recente funcţii de securitate, precum criptarea tranzacţiilor, astfel că multe carduri de credit sunt încă în pericol, relatează UPI.
Cercetătorii de NCR Corporation au prezentat miercuri în Las Vegas rezultatele cercetării lor cu prilejul conferinţei pe securitate cibernetică "Black Hat 2016'', ediţia de pe teritoriul SUA, care se desfăşoară în perioada 30 iulie - 4 august.