Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul Constanţa

F.D.
Internaţional / 15 decembrie 2023

Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul Constanţa

Portul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an, în condiţiile în care cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare, relatează Reuters.

Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa a devenit cea mai importantă rută alternativă de export pentru Ucraina, după invazia rusească de anul trecut. Cerealele ucrainene ajung în Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi cu barjele pe Dunăre.

În perioada ianuarie - noiembrie 2023, Ucraina a expediat 13 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la 11,7 milioane de tone până la finele lunii octombrie, şi 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.

Însă în ultimele luni tranzitul cerealelor ucrainene s-a redus, după ce Rusia a atacat în repetate rânduri porturile ucrainene de la Dunăre, iar punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu Polonia şi Slovacia au fost blocate de transportatorii rutieri locali care vor să fie introduse restricţii pentru camionagii ucraineni.

Obiectivul României este de a majora capacitatea de tranzit pentru cerealele ucrainene la patru milioane de tone pe lună, iar în prezent ţara modernizează infrastructura feroviară şi rutieră în şi în jurul portului Constanţa, folosind fonduri europene.

Şi Republica Moldova, care se învecinează cu România şi Ucraina, îşi modernizează punctele de trecere a frontierei şi infrastructura feroviară, pentru a sprijini tranzitul.

Guvernul de la Kiev se aşteaptă în 2023 la o recoltă de 81,3 milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase, iar excedentul exportabil în sezonul 2023/2024 totalizează aproximativ 50 milioane de tone.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Banii intra cu lopata .Romania creste ca Fat frumos din Lacrima intr-o zi cit alti in sapte .PIBul creste ,pensiile cresc , salariile aidoma iar untura ne da peste nas de atita bunastare niccind atinsa de natiunea romana .Mai ieri parca mincam doi pui la punga de grasi ce erau numiti „fratii Petreus „ si beam„nechezol” de ne cadeau dintii mai ceva ca ai de la fierastraie . Tigari nu aveam , berea era pe sponci , zaharul si uleiul basca si carnea era cartelata , cit despre Wiski sau Martini nici nu se vorbea ,iar despre benzina abia de aveai voie sa faci doua plinuri pe luna .Cum naiba sa votezi partidele de extrema ce vor sa ne reintegreze in URSS.Pusche pe limba .

    1. Ce non cultura economica ai,

      amestecat cu propaganda banderista 

    "Cerealele ucrainene au generat o activitate record în portul Constanţa"

    si o paguba de peste 900 milioane euro in buzunarul fermierilor romani, 

    slava ukri

    slava Bandera 

    1. Pentru afaceriștii străini din portul Constanța contează mai mult transportul cerealele ucrainene ieftine neplătitoare de taxe și impozite vamale decât cerealele românești care sunt impozitate și controlate zi de zi . Nu-i așa ???

      Uniunea Europeană trimite ajutor financiar în valoare de 50 de miliarde de euro unei țări aflate în plin război militar care se lauda cu transportul a zeci de milioane de tone de cereale , ceea ce înseamnă că economia și agricultura ucraineană funcționează iar banii europenilor vor ajunge

      investiții ucrainene in România . Nu-i așa ??? 

      Gresit

      banii ajun in buzunarele coruptilor banderisti si acolitii

      lor care muncesc din greu ca banii sa ajunga un Ucraina 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb