CertAsig lansează prima asigurare pentru drone din România

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 iunie 2015

CertAsig lansează prima asigurare pentru drone din România

Compania de asigurări CertAsig a lansat prima asigure pentru drone din Romania, iar până la finalul anului ar putea încheia câteva zeci de astfel de asigurări, a declarat Doru Obreja, director Asigurări Aviaţie în cadrul companiei, citat de Agerpres.

"Probabil vom încheia câteva zeci de asigurări până la finalul anului. Nu o să fie o dezvoltarea foarte mare dacă legislaţia nu o va cere, dar în momentul în care, peste un sau un an şi jumătate, va începe utilizarea dronelor grele şi mult mai periculoase, în momentul acela probabil va exploda solicitarea de astfel de asigurări", a spus Doru Obreja.

Asigurarea pentru drone de la CertAsig este adresată atât operatorilor de drone, cât şi producătorilor, şi acoperă o serie de riscuri specifice: daune materiale parţiale sau totale suferite de drone (Casco), răspunderi faţă de terţi (pentru potenţiale daune cauzate de drone altor persoane, proprietăţi etc), răspunderea producătorului (include răspunderea faţă de terţi a producătorului dronei) şi răspunderea deţinătorilor de depozite (hangare). La asigurarea de tip Casco, preţul este de 6-10% din valoarea acesteia, iar la cea de tip RCA în funcţie de suma asigurată. Doru Obreja susţine că la o sumă asigurată de 1.000.000 de euro valoarea poliţei de tip RCA este de 500 de euro.

Doru Obreja se aşteaptă ca în decurs de doi ani acest tip de asigurare să genereze un business de 150.000 - 200.000 de euro.

Prima dronă asigurată în România, proprietatea companiei 360Tourist.RO, a fost de asemenea şi prima dronă înregistrată oficial în ţară, în martie 2014.

În prezent, există aproximativ 60 de drone înregistrate oficial în România, majoritatea fiind drone comerciale utilizate pentru filmare şi fotografiere aeriană, pentru panoramare normală şi sferică, fotogrametrie 3D, topografie, supravegherea culturilor pentru agricultură, verificarea câmpurilor de fotovoltaice prin termografie, operaţiuni search & rescue în situaţii de urgenţă etc. Toate dronele comerciale trebuie să fie înregistrate oficial la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

CertAsig este o companie de asigurări românească, al cărei acţionar majoritar este Royalton Capital Investors II, un fond privat de investiţii cu sediul în Luxemburg, prezent în România, Polonia, Slovacia, Turcia şi Cehia. Principalii investitori ai Royalton Capital Investors II sunt Alpha Associates, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (EBRD) şi Fondul European de Investiţii (EIF). CertAsig s-a dezvoltat dintr-o companie mică, locală, cu prime subscrise de 0,6 milioane euro în 2007, într-o companie de asigurări cu o prezenţă în România, Bulgaria şi Turcia. În 2014, compania a avut subscrieri totale de 13 milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb