Cetăţean trimis în judecată pentru evaziune fiscală

C.P.
Miscellanea / 13 august 2010

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Slobozia din cadrul  Serviciului Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului BARTHA EMERIC, cetăţean elveţian de origine română, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În calitate de administrator al SC "ORIENT EXPRESS HOTELS & RESTAURANTS CORP" SA, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente anului 2004, inculpatul Bartha Emeric a omis cu ştiinţă să evidenţieze în contabilitatea societăţii operaţiunea de vânzare a acţiunilor deţinute la SC "RC PROPERTIES" SA către SC "SORAVIA ROMANIA" SRL şi pe cale de consecinţă a veniturilor realizate din vânzarea acestor acţiuni, reprezentând echivalentul a 4.467.400 euro. Întreaga sumă primită de inculpat în contul personal cu titlu de preţ pentru vânzarea pachetului de acţiuni la SC "RC PROPERTIES" SA a fost utilizată de acesta, în perioada august 2004 - iulie 2005, pentru retrageri numerar, schimburi în valută, constituiri depozite la termen, plăţi către sau în numele şi pentru mai multe societăţi comerciale controlate de acesta prin acţionariat. Ca urmare a neînregistrării în contabilitate şi nedeclarării la organele fiscale a veniturilor obţinute, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 4.757.025,7 lei (echivalentul a 1.168.946 euro) reprezentând impozit pe profit aferent veniturilor rezultate din vânzarea acţiunilor, pe care inculpatul nu l-a plătit.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb