CFR va implementa măsuri de eficientizare a activităţii şi de creştere a veniturilor

F.A.
Companii / 22 martie 2013

Compania Naţională de Căi Ferate CFR informează că Dimitrios Sophocleous, directorul general al companiei, continuă discuţiile cu reprezentanţii sucursalelor feroviare în legătură cu necesitatea implementării unor măsuri care să contribuie la eficientizarea activităţii şi la creşterea veniturilor proprii ale companiei, conform unui comunicat de presă.

Principalele măsuri operaţionale care vor fi implementate la nivel naţional, în perioada imediat următoare, vizează eficientizarea activităţii comerciale prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate.

Compania va demara şi procedurile de valorificare a fierului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni.

Prin aplicarea acestor măsuri de eficientizare a activităţii de patrimoniu şi de valorificare a deşeurilor feroase (fier vechi şi material mărunt de cale), se estimează încasarea unor venituri suplimentare pentru anul curent, de peste 50 de milioane de lei.

"Voi continua să analizez posibilitatea utilizării la nivel maxim a activelor (spaţii comerciale şi terenuri) care se află în proprietatea privată a companiei, prin aplicarea unor măsuri care se vor baza pe o analiză economică profundă, care să respecte necesităţile agenţilor economici şi, totodată, să contribuie la creşterea veniturilor proprii ale companiei", a declarat Dimitrios Sophocleous.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb