CHIMCOMPLEX: "Cunoaştem investigaţia Comisiei Europene, însă ne menţinem intenţia de a face o ofertă pentru Oltchim"

Andrei Stan
Companii / 10 aprilie 2016

"Cunoaştem investigaţia Comisiei Europene, însă ne menţinem intenţia de a face o ofertă pentru Oltchim"

Societatea Chimcomplex Borzeşti transmite că a luat la cunoştinţă de investigaţia declanşată de Comisia Europeană asupra datoriile combinatului Oltchim către statul roman, prin AAAS, dar cu toate acestea "se angajează ferm în continuare să depună în perioada următoare o oferta de achiziţionare a activelor viabile aparţinând combinatului din Râmnicu Vâlcea grupate în societatea Oltchim SPV", potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

Chimcomplex precizează că investigaţia Comisiei Europene vizează doar Oltchim SA, nu şi Oltchim SPV, societate în cadrul căreia nu sunt transferate datoriile combinatului din Râmnicu Vâlcea. "Această informaţie este certificată şi de reprezentanţii a trei case de avocatură din România, cu care specialiştii Chimcomplex s-au consultat în această speţă", se arată în comunicat.

Cu toate acestea, conducerea Chimcomplex subliniază că dacă prin investigaţia Comisiei Europene, ce va dura aproximativ un an, se constată că într-adevăr statul român nu a respectat, în cazul Oltchim SA, normele UE privind ajutoarele de stat, AAAS va trebui sa recupereze acest ajutoare, iar aceasta se va putea realiza inclusiv prin declanşarea falimentului.

Prin urmare, "în cazul în care în acest timp de un an, administratorii judiciari nu vor valorifica patrimoniul Oltchim către un investitor, combinatul din Râmnicu Vâlcea riscă să ajungă într-o situaţie ce va afecta atât activitatea şi salariaţii acestuia, cât şi creditorii, care se vor afla în imposibilitatea de a-şi mai recupera vreodată creanţele deţinute", se mai arată în comunicatul Chimcomplex.

Luna trecută, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Chimcomplex Borzeşti a aprobat participarea la procesul de achiziţionare a activelor SC Oltchim SA şi / sau a părţilor sociale ale SC Oltchim SPV SRL, aminteşte Agerpres. Totodată, acţionarii Chimcomplex au aprobat şi atragerea unor împrumuturi în valoare maximă de 95 milioane de euro în vederea completării fondurilor necesare achiziţiei.

Conform Planului de Reorganizare propus de Consorţiul Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL şi aprobat de Tribunalul Vâlcea, valorificarea patrimoniului Oltchim către un investitor interesat de continuarea activităţii acestui combinat se va face prin intermediul persoanei juridice Oltchim SPV SRL, aceasta având o personalitate juridică distinctă de Oltchim S.A.

Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producţia sa.

Oltchim a trecut printr-o perioadă îndelungată de dificultăţi economice şi ajutoare de stat. România nu a recuperat sumele datorate autorităţilor publice timp de mai mulţi ani, ci a încercat să convertească creanţele în acţiuni şi să vândă întreprinderea unui investitor.

Numeroasele tentative de privatizare (începând cu 2001) au eşuat. În acest context, în martie 2012 Comisia a constatat că o conversie în acţiuni a creanţelor Oltchim deţinute de AAAS nu a constituit ajutor în vederea privatizării imediate a Oltchim. Cu toate acestea, România nu a realizat conversia creanţelor în acţiuni, iar privatizarea a eşuat în septembrie 2012. Societatea acumulat noi datorii publice şi a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. in cazul celor 3 case de avocatura daca nu au reusit sa identifice faptul ca deschiderea primei investigari aprofundate din anul 2009 a fost doar pentru a bloca procesul investitional si astfel pana in anul 2012 practic compania nu a putut investi sa-si mareasca valoarea activelor fixe. Punctul culminant a fost blocarea cumpararii activelor rafinariei de la Pitesti care ar fi adus societatea din punct de vedere al profitului in acelsai an datorita reevaluarii activelor, asa cum s-a intamplat si in cazul instalatiilor petrochimice. In acest timp societatea PCC a reusit sa se dezvolte miraculos prin investitii finantate in majoritate din emisiuni de obligatiuni una dintre acestea fiind subscrisa doar la o zi diferenta dupa ce Oltchim la 30 ianuarie 2013 intra in insolventa. Ca fapt divers este si lovitura geniala a domnului Ponta care la inceput de octombrie declara o data FALSA la care comisia europeana a hotarat valabilitatea transferului din datorii in actiuni. Astfel avand asentimentul domnilor Florin Georgescu, Bogdan Chiritoiu si nu in ultimul rand al ministrului economie Chitoiu este prezentata data de SASE MARTIE 2012 in locul celei de 7 martie :-) Prin aceasta intreaga munca depusa de statul roman incepand cu anul 2009 si pana in martie 2012 este aruncata la gunoi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb