China a lansat un atac multiplu împotriva companiilor de tehnologie, avertizând că va limita listările în SUA

S.B.
Internaţional / 28 august 2021

China a lansat un atac multiplu împotriva companiilor de tehnologie, avertizând că va limita listările în SUA

China a lansat vineri un atac multiplu împotriva companiilor de tehnologie, avertizând că va limita listările în SUA, luând măsuri de înăsprire a reglementărilor privind utilizarea algoritmilor şi suspendând afacerile cu servicii cloud într-un oraş important, informează news.ro.

De asemenea, Beijingul a atacat ceea ce a descris drept cultura "haotică" a fanilor celebrităţilor, impunând noi restricţii asupra conţinutului care era deja controlat strict.

Măsurile limitează şi mai mult libertatea de mişcare a unor giganţi tehnologici precum Alibaba Group şi Tencent Holdings, enervând investitorii, ceea ce a dus la scăderea acţiunilor chineze în China şi în străinătate.

Companiile chineze de tehnologie au atras miliarde de dolari prin listarea în străinătate, în special în Statele Unite, Beijingul promovând ani de zile o politică relaxată faţă de acest sector.

Beijingul a trecut acum la impunerea de reguli precum interdicţia listării în străinătate a companiilor care ar putea implica un posibil risc de securitate, a declarat o persoană apropiată situaţiei.

Noile reguli vor pune accentul pe responsabilitatea legală a subscriitorilor listărilor din străinătate şi vor cere o raportare mai amănunţită a structurii acţionarilor, pentru structurile de entităţi cu interese variabile (VIE).

Structura VIE, utilizată pe scară largă de către firmele de tehnologie, a fost creată acum două decenii pentru ocolirea regulilor care restricţionează investiţiile străine în sectoare sensibile, cum ar fi media şi telecomunicaţiile.

Această structură permite firmelor o flexibilitate mai mare pentru a atrage capital offshore prin intermediul ofertelor publice iniţiale, ocolind în acelaşi timp verificările la care sunt supuse companiile înregistrate local.

În privinţa serviciilor cloud, autorităţile din Tianjin, un oraş cu 14 milioane de locuitori la sud de Beijing, a cerut companiilor controlate de municipalitate să transfere datele din sistemele cloud ale unor operatori privaţi precum Alibaba şi Tencent într-un sistem de stat, până în septembrie 2022, potrivit unui document din 12 august.

Acţiunile Alibaba, cel mai mare provider de servicii cloud din China, au închis vineri în declin cu 4% la bursa din Hong Kong. Titlurile Alibaba listate la New York au coborât cu peste 3%.

Capitalizările companiilor chineze de tehnologie au scăzut cu zeci de miliarde de dolari începând din noiembrie 2020, de când Beijingul a început să le impună reglementări mai stricte.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. China nu se impusca in picior. Marea decuplare se intampla live. Ei vor piata locala, consumatori locali si listari locale. In cativa ani o sa va rugati de broker sa va ofere vre-o optiune sa investiti pe bursa din China si o sa va preocupe tratatele de dubla impunere Romania-China.

    MAMA SUCCESULUI ÎN TOATE DIN UNIVERS ... NOI AICI AM CAPOTAT : SCLAVIA ...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb