CHINA A TRIPLAT TAXA PE TRANZACŢIILE CU ACŢIUNI: Bursele internaţionale se înscriu pe un trend descrescător

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 mai 2007

Acţiunile companiilor europene au urmat un curs descendent ieri, declinul înregistrat fiind cel mai mare din ultimele două luni. Scăderea a fost urmarea deciziei Chinei de a tripla taxa pentru tranzacţiile cu valori mobiliare.

Analiştii sunt de părere că majorarea taxei (la 0,3% de la 0,1%) arată că guvernul de le Beijing face ceva în mod real ca să reducă speculaţiile şi ca să prevină supra­încălzirea pieţei acţiunilor. Specialiştii cred că, în situaţia în care decizia de ieri nu va produce efectele aşteptate, vor urma şi alte măsuri.

În Europa au fost influenţate în special acţiunile companiilor care realizează venituri importante în China, precum: "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA, "Standard Chartered" Plc şi "BHP Billiton" Ltd.

Acţiunile LVMH, cel mai mare producător mondial de articole de lux, au scăzut cu 1,8%, la 85,92 euro. Compania realizea­ză aproape o treime din vânzările sale în Asia.

Titurile "Bulgari" SpA, al treilea producător mondial de bijuterii, au pierdut 1,7%, ajungând la 11,47 euro. Directorul executiv al companiei, Francesco Trapani, a declarat, recent, că cele mai importante perspective de creştere ale acesteia sunt în Asia, în special în China.

Titlurile "Standard Chartered", bancă britanică ce realizează majoritatea veniturilor sale în Asia, au scăzut cu 0,9%, la 1.665 pence.

Titlurile BHP, cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 1,4%, la 1188 pence.

Acţiunile companiilor petroliere au urmat un curs descendent, ca urmare a reducerii cotaţiilor ţiţeiului. Acţiunile "Total" SA, a treia companie de profil din Europa, au scăzut cu 1,4%, la 55,20 euro. Titlurile BP, a doua societate petrolieră din Europa, au scăzut cu 1,1%, la 562 pence. Acţiunile "Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare de pe continent, au coborât cu 1,3%, la 1850 pence.

Acţiunile "GlaxoSmithKline" Plc au scăzut cu 1,8%, la 1283 pence - cel mai redus curs din ultimii doi ani. Banca de investiţii "Merrill Lynch" şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile producătorului britanic de medicamente, al doilea din lume: "vinde", de la "neutru".

Ieri au scăzut indicii tuturor celor 18 pieţe din vestul Europei. CAC 40 al Bursei din Paris a scăzut cu 1%, la 5.994,55, FTSE 100 al celei din Londra - cu 0,9%, 6.545,8,

iar DAX al pieţei din Frankfurt - cu 1,1%, la 7.694,30 puncte.

Bursele din SUA - primul declin din ultimele trei zile

Acţiunile companiilor americane au urmat, la rândul lor, un curs descendent ieri dimineaţa, ca urmare a deciziei guvernului de la Beijing privind majorarea taxei pentru tranzacţii. Declinul s-a produs pentru prima oară în ultimele trei zile.

Acţiunile "General Electric" Co. (GE), cel mai mare producător mondial de turbine pentru centralele energetice, au scăzut cu 22 de cenţi, la 37,18 dolari. Compania este dependentă de veniturile pe care le realizează în China, India şi Orientul Mijlociu.

Titlurile "Caterpillar" Inc., cel mai mare producător mondial de echipamente de excavare, au coborât cu 38 de cenţi, la 75,37 dolari. Luna trecută, compania a anunţat că volumul vânzărilor sale a cres­cut în baza rezultatelor din China.

Acţiunile "Intel" au scăzut cu 32 de cenţi, la 21,98 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a coborât cu 0,4% la ora 9:37 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1.512,38 punc­te. Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,3%, la 13.476,48, iar Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 2555,06.

Pieţele asiatice, în declin semnificativ

Acţiunile listate pe pieţele din Asia au scăzut, ieri, pentru prima oară în ultimele trei zile, ca urmare a deciziei Chinei de a tripla taxa pentru tranzacţiile cu valori mobiliare. Indicele CSI 300 al pieţei din Shanghai a scăzut cu 6,8%, încheind ziua cu 3.886,46 puncte. Acesta a consemnat cea mai puternică scădere din regiune, res­pectiv cea mai mare înregistrată de CSI 300 după data de 27 februarie.

Acţiunile "Citic Securities" Co., cea mai mare societate de brokeraj din China (lis­tată), au scăzut cu 10%, la 57,60 yuani. Acesta a fost cel mai puternic declin înregistrat după data de 17 ianuarie.

Titlurile "China Shipping Development" Co., cel mai mare operator de tancuri petroliere din ţară, au pierdut 10%, ajungând la 21,58 yuani.

La bursa din Hong Kong, acţiunile "China Life Insurance" Co., cel mai mare asigurator din China, au scăzut cu 3,3%, la 23,70 dolari Hong Kong. Acesta a fost cel mai scăzut curs de după 10 aprilie. Titlurile "China Mobile" Ltd., cea mai mare companie de telefonie mobilă din lume după numărul utilizatorilor, au pierdut 0,6%, stabilind un curs de 71,30 dolari Hong Kong.

Acţiunile "Cnooc", cel mai mare explorator petrolier offshore din China, au scăzut cu 2,9%, la 7,11 dolari Hong Kong. În acest caz, declinul a fost consecinţa reducerii cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,9%, la 20.293,76 punc­te.

Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd. al doilea producător de ţiţei din Australia, au scăzut cu 1,8%, la 43,68 dolari.

Indicele S&P/ASX 200 al pieţei locale a coborât cu 1,2%, la 6243,40 puncte.

Acţiunile "Toyota", cel mai mare producător auto din Japonia, au scăzut cu 1%, la 7.280 yeni. Titlurile "Honda Motor" Co., numărul doi din ţară, au scăzut cu 0,7%, la 4.190 yeni.

În schimb, acţiunile "Sumitomo Metal", al treilea producător siderurgic din Japonia, au urcat cu 1,9%, la 652 yeni. Compania va răscumpăra până la 2,29% din capitalul său aflat în circulaţie, pentru care va plăti 70 de miliarde de yeni.

Indicele Nikkei 225 Stock Average al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,5%, la 17.588,26 puncte.

Ieri, în regiune au crescut doar indicii pieţelor din Coreea de Sud (+0,06%), Sri Lanka (+0,1%) şi Thailanda (+1,3%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb