China atacă la OMC tarifele impuse de SUA importurilor de oţel şi aluminiu

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 aprilie 2018

China atacă la OMC tarifele impuse de SUA importurilor de oţel şi aluminiu

Guvernul chinez a înaintat, ieri, o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite ale Americii, pentru tarifele de 25%, res­pectiv 10%, pe care Washingtonul le-a impus pentru anumite produse din oţel şi aluminiu provenite din China, relatea­ză agenţia EFE, conform Agerpres.

Aceasta este a doua plângere depusă de Beijing la OMC, după cea din 5 aprilie, privind tarifele în valoare totală de 50 miliarde de dolari pe care SUA a anunţat că le va impune pentru 1.300 de produse din China. Această listă include tehnologie de vârf pentru industria aerospaţială şi robotică.

În plângerea înaintată ieri statelor membre ale OMC, China solicită consultări cu SUA pentru rezolvarea dis­putei privind tarifele pentru importurile de oţel şi aluminiu, deoarece măsura încalcă prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) din 1994 şi ale Acordului privind salvgardarea ale organizaţiei multilaterale.

Solicitarea privind derularea de consultări demarează oficial o dispută în OMC.

Consultările vor acorda celor două părţi oportunitatea să discute timp de 60 de zile în legătură cu această dispută şi de a găsi o soluţie mutual satisfăcătoare fără a fi nevoie să fie iniţiată o nouă etapă a conflictului la OMC.

Dacă în termen de 60 de zile consultările nu avansează, China poate cere OMC să se stabilească un organ de soluţionare a litigiilor, iar SUA poate bloca o singură dată instituirea acestui organ.

China invocă în această plângere faptul că măsurile Statelor Unite violează GATT şi Acordul privind salvgardarea, deoarece SUA "nu au formulat o decizie corectă şi nu au dat nicio explicaţie rezonabilă şi adecvată" privind motivele care au dus la impunerea de tarife de import adiţionale de 25% şi, respectiv, 10%, la produsele din oţel şi aluminiu din China.

Washingtonul menţionează doar, potrivit Beijingului, "evoluţia neprevăzută a circumstanţelor" şi faptul că importurile din China "au crescut în aşa măsură" şi "se realizează în asemenea manieră" încât "provoacă sau ameninţă să provoa­ce o daună semnificativă producătorilor naţionali".

Conform plângerii Chinei, SUA "nu au respectat cerinţele de procedură corespunzătoare" precum procedurile de notificare şi consultări, şi nici nu au aplicat măsuri corecte în ceea ce priveşte această decizie, prin menţiunea, de exemplu, "că acestea vor fi impuse atât timp cât va fi necesar".

De asemenea, Beijingul susţine că tarifele americane "exced" drepturile stabilite în lista de angajamente a SUA faţă de OMC şi nu au exceptat produsele din China afectate de "acest exces" de taxe.

China menţionează şi o presupusă discriminare sau "aplicarea selectivă" a măsurilor SUA, în contextul în care au fost exceptate o serie de state membre ale OMC, precum Canada, Mexic, Australia, Argentina, Coreea de Sud, Brazilia şi Uniunea Europeană.

Totodată, Beijingul semnalează că Washingtonul "nu a aplicat într-o manieră uniformă, imparţială şi rezonabilă legile sale, regulamentele, deciziile juridice şi dispoziţiile administrative privind măsurile în litigiu" în OMC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb