China lansează un mecanism pentru monitorizarea exporturilor de textile

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 martie 2005

China a lansat un nou mecanism pentru aprobarea exporturilor de textile, care îi va permite să supravegheze evoluţia vînzărilor şi să anunţe comercianţii în cazul în care volumul exporturilor este excesiv. Începînd cu data de 1 martie, exportatorii chinezi au obligaţia să solicite un permis special de la Departamentul de Comerţ din provincia de care aparţin, precizînd volumul şi tipul de produse pe care le vor exporta, precum şi destinaţia livrărilor, precizează Zhang Chuhu, reprezentant al Biroului de Permise pentru Export din Ministerul de Comerţ.

Autorizaţia va fi eliberată imediat şi va servi pentru acreditarea exporturilor la graniţele ţării. În acest fel, Guvernul va contabiliza în mod continuu volumul exporturilor. "Vom analiza evoluţia vînzărilor şi vom face cunoscute cifrele, pentru ca exportatorii să ştie dacă volumul atinge un nivel prea mare", a explicat Zhang. Acesta a menţionat că Executivul nu va adopta măsuri pentru frînarea exporturilor, însă va facilita informarea, astfel încît firmele să ştie la ce să se aştepte.

Producătorii din sectorul european de textile au solicitat autorităţilor de la Beijing adoptarea unor măsuri care să împiedice "avalanşa" de produse textile din China pe piaţa unică europeană, o dată cu eliminarea cotelor (1 ianuarie 2005). China a impus, la începutul acestui an, un impozit de 1,3% pentru exporturile de produse textile, însă, deocamdată, autorităţile nu ştiu care a fost impactul măsurii.

Exporturile chineze de îmbrăcăminte şi alte produse textile s-au ridicat la 97,385 miliarde de dolari anul trecut, conform cifrelor Administraţiei Generale a Vămilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb