China: "Noile taxe adoptate de Europa pentru importurile de oţel - o protecţie nejustificată a industriei siderurgice"

Ziarul BURSA #Internaţional / 1 august 2016

Decizia Comisiei Europene de a introduce taxe anti-dumping pentru barele de oţel provenite din China oferă "o protecţie nejustificată industriei siderurgice din Uniunea Europeană", a anunţat, vineri, Ministerul chinez al Comerţului, transmite Xinhua.

În urma unei anchete demarate în 2015, executivul comunitar a decis, vineri, că barele de oţel utilizate în construcţii care sunt importate din China vor fi supuse unor taxe de 18,4-22,5% pentru o perioadă de cinci ani. "UE poate impune taxe anti-dumping pentru produsele provenite din terţe ţări dacă o anchetă demonstrează că aceste produse au intrat în UE la preţuri de dumping care provoacă daune industriei din UE", precizează Comisia Euro-peană.

În replică, Ministerul chinez al Comerţului a apreciat că decizia Comisiei Europene este incorectă pentru că s-a bazat pe obiectivele ridicate privind marjele de profit ale producătorilor de oţel din UE şi că nu există motive justificabile pentru introducerea de noi taxe în contextul crizei prin care trece industria mondială. De asemenea, Ministerul chinez al Comerţului susţine că importurile de bare de oţel din China nu afectează industria din UE deoarece majoritatea acestor importuri au mers spre Marea Britanie şi Irlanda pentru a acoperi necesităţile de pe aceste pieţe, potrivit Agerpres.

China, care produce peste jumătate din oţelul mondial, este acuzată de SUA şi Europa că practică o politică de dumping pe pieţele mondiale şi că încalcă acordurile comerciale în dauna producătorilor din alte ţări. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a vizitat recent Beijingul, a subliniat că există o legătură directă între diminuarea supra-capacităţilor de producţie ale Chinei în sectorul oţelului şi acordarea de către UE a statutului de economie de piaţă pentru China.

Potrivit Comisiei Europene, în prezent UE aplică 37 de măsuri anti-dumping pentru importurile de produse de oţel dintre care 15 vizează produsele de oţel provenite din China. În paralel, Comisia derulează şase anchete cu privire la importurile de produse din oţel, iar patru din aceste anchete vizează produse din China.

În cazul în care UE va acorda Chinei statutul de "economie de piaţă", acest lucru va îngreuna capacitatea blocului comunitar de a impune noi taxe anti-dumping.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb