China-SUA, marea resetare

S-a ajuns la un punct de cotitură. De cotitură istorică. Fie relaţiile chino-americane se resetează, iar cele două state decid să iniţieze o nouă eră a cooperării, fie se deteriorează iremediabil. Iar întreaga lume urmează să fie proiectată în haos. În ceea ce mă priveşte, am o perspectivă optimistă. Şi cred în succesul dialogului la cel mai înalt nivel între Xi Jinping şi Joe Biden, pregătit în prealabil în cea de-a doua parte a acestei săptămâni, prin dialogurile dintre Antony Blinken şi Wang Yi, omologul său chinez.

Întreaga planetă aşteaptă cu sufletul la gură rezultatul final al tratativelor de la San Francisco între Joe Biden şi Xi Jinping, care sunt programate în cea de-a doua parte a lunii următoare. Cu ocazia Summitului de Cooperare Economică în zona Asia-Pacific, cei doi lideri ai celor mai puternice două state din lume au şansa istorică de a trage linie, de a pune în stânga, rând pe rând, toate cauzele neîntelegerilor care s-au amplificat în ultimii ani, iar în dreapta premisele unei resetări pozitive a raporturilor dintre cele două state. De concluziile la care se va ajunge la San Francisco, fie ele pozitive, fie ele negative, depinde, într-o măsură decisivă, viitorul pe termen scurt şi mediu al acestei lumi. Să încercăm până atunci să facem ceea ce cu certitudine vor face şi secretarul de stat Antony Blinken, împreună cu omologul său Wang Yi timp de trei zile, în ce a de-a doua parte a acestei săptămâni. Ei se vor tatona reciproc, cântărind practic tot ceea ce înseamnă conjuncturi nefavorabile în relaţia dintre cele două state şi tot ceea ce înseamnă conjuncturi favorabile, pentru a trage o concluzie şi, în funcţie de ea, pentru a pregăti agenda celor doi şefi de stat.

Prin urmare, ce anume desparte atât de mult Statele Unite de China încât, în ultima strategie de securitate a Washingtonului, termenul de cooperare între cele două state şi chiar termenul de competiţie a fost schimbat dramatic, precizându-se că Beijingul reprezintă pentru Washington o reală ameninţare? Să efectuăm în cele ce urmează un succint punctaj asupra divergenţelor dintre cele două state.

1. Competiţia economică

În această privinţă, China, care a avut cel mai înalt ritm de dezvoltare în ultimele decenii, a ajuns cu certitudine sub aspectul produsului intern brut după unele măsurători cel mai puternic stat al lumii, iar după altele, pe locul doi, fiind încă devansată de Statele Unite. La excepţionalele rezultate în plan economic şi comercial ale Chinei au contribuit Statele Unite într-o măsură decisivă, prin uriaşe investiţii făcute în ramuri cheie ale economiei chineze, în parteneriat cu oameni de afaceri locali şi într-o operaţiune de mare anvergură, încurajată de Beijing. Şi de Washington în egală măsură. Numai că, din ce în ce mai mult, produsele industriale ale Chinei, în special cele de înaltă tehnologie, intră în concurenţă pe pieţele internaţionale cu produsele Statelor Unite. Ceea ce a născut disensiuni, care au degenerat în adevărate războaie comerciale.

2. Disensiuni politice

Cele două state au sisteme politice fundamental diferite. În Statele Unite există pluripartitism şi o competiţie, uneori acerbă, pentru a câştiga încrederea cetăţenilor, în timp ce China este condusă cu o mână de fier de un partid unic. Şi de un preşedinte ales pe viaţă. Aceste diferenţe nu pot fi atenuate de amploarea raporturilor economice dintre cele două state. Inevitabil, ele creează disensiuni de natură politică, care, de câte ori există momente de criză, sunt amplificate.

3. Competiţia geopolitică

În mod cert, după căderea Cortinei de Fier, sub aspect politic, lumea a devenit unipolară. Practic, întreaga putere s-a concentrat la Washington. Inamicul Statelor Unite din timpul Războiului Rece a dispărut literalmente pentru câteva decenii, Rusia nemaireuşind nici până în prezent în ciuda eforturilor lui Vladimir Putin, să devină o alternativă geopolitică a Statelor Unite sau măcar un jucător plasat pe locul doi. Treptat, locul fostei Uniuni Sovietice a fost luat, într-un interval istoric relativ scurt, de către China. Atât în plan economic, cât şi în plan militar şi diplomatic. S-a produs aşadar o adevărată răsturnare de situaţie în plan geopolitic, în sensul că în locul unui centru mondial de putere s-au creat două centre de putere, care, în mod inevitabil, în rivalitate fiind, intră într-o competiţie deseori contondentă. Washingtonul înţelege greu că nu mai este singura putere care dictează regulile, în timp ce Beijingul se pripeşte să fixeze la rândul lui reguli.

4. Războiul resurselor

Pe măsură ce a crescut exponenţial, economia Chinei a ajuns să consume din ce în ce mai multe resurse minerale şi, fireşte, din ce în ce mai multe resurse energetice. În bătălia pentru aceste resurse, Beijingul a reuşit să acapareze în detrimentul Occidentului o serie întreagă de pieţe importante, unde a făcut investiţii pe cât de consistente, pe atât de profitabile. Fiind un mare consumator de energie şi neavând resurse de petrol şi gaze, în mod inevitabil China s-a apropiat de Federaţia Rusă, considerată a fi statul cu cele mai importante resurse de petrol şi gaze. Această apropiere în plan economic a generat, cum era şi firesc, o apropiere în plan politic. Care a pus în alertă Statele Unite, mai ales în condiţiile în care Rusia a redevenit vindicativă şi agresivă faţă de statele din jur. În editorialul următor însă, cel în care voi încerca să dezbat conjunctura favorabilă a relaţiilor chino-americane, voi reveni asupra acestei teme legate de resursele de petrol şi gaze.

5. Războiul din Ucraina

Declanşând acest război de agresiune, Federaţia Rusă a lansat o serie de provocări nu numai la adresa Occidentului, ci şi la adresa Chinei, un partener economic, politic şi diplomatic, probabil şi militar, care a ştiut însă să facă din apropierea faţă de Vladimir Putin un joc politic ferm, dar în acelaşi timp nuanţat. Din păcate însă, planul de pace elaborat de Xi Jinping nu a fost acceptat nici de Ucraina, nici de Federaţia Rusă şi nici de Statele Unite, care sunt principalul sponsor al Ucrainei. Ceea ce a creat un nou val de disensiuni între China şi Statele Unite.

6. Marea Chinei de Sud

China consideră, prezentând hărţi vechi de secole, că Marea Chinei de Sud îi aparţine. Şi în consecinţă şi-a instalat baze militare, inclusiv aeroporturi, pe o serie de insule, revendicând dreptul de a gestiona aşa cum crede de cuviinţă aşa-numitele ape teritoriale. Pentru întreg comerţul din zonă, la care partidă numeroase alte state, închiderea treptată a Mării Chinei de Sud reprezintă o ameninţare căreia Statele Unite încearcă să-i facă faţă prin prezenţa în zonă a flotei sale militare. Încet, dar singur însă, China avansează, generând o serie întreagă de disensiuni.

7. Problema Taiwan

Indiscutabil, Taiwanul aparţine Chinei şi, mai devreme sau mai târziu, va deveni parte a acestui stat. Acest proces însă nu trebuie să se desfăşoare în mod violent. Adică prin război. Ci doar pe cale paşnică. Până atunci, Taiwanul este un ghimpe în coasta Chinei, iar Statele Unite sunt angajate ferm, nu numai din motive geostrategice, ci şi economice, să susţină militar Taiwanul.

8. Războiul din Gaza

Deşi cochetează pe această temă cu cei mai mulţi dintre inamicii Israelului şi respectiv ai Statelor Unite, China s-a dovedit până în prezent destul de echilibrată, destul de ponderată şi destul de rezervată în a susţine cauza Hamas sau în a confunda Hamasul cu Palestina. Dar este încă un spaţiu în care Statele Unite joacă tare cu China şi sunt încă destul de multe puncte în care China se dovedeşte a fi inflexibilă.

Mâine, în aceeaşi manieră sintetică, voi evidenţia şi ceea ce apropie interesele Chinei de cele ale Statelor Unite, interese pe care poate fi construit fundamentul unor relaţii resetate.