Noile tehnologii din domeniul transportul de persoane în regim de taxi conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii consumatorilor, dar nu trebuie să ducă la eliminarea formelor care deja îşi desfăşoară activitatea, iar cadrul legal trebuie să corespundă noilor tehnologii, dar să asigure reglementări cu efect echivalent cu transportul de persoane în regim de taxi, potrivit informaţiilor transmise de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, informează News.ro.
În ultimele luni, mai multe asociaţii ale taximetriştilor au protestat împotriva noului cadru de reglementare din domeniul transportului de persoane în regim de taxi, în contextul în care au acuzat patformele de ridesharing precum Clever şi Uber că ar funcţiona ilegal.
Chiriţoiu a subliniat, la solicitarea News.ro, că transportul de persoane în regim de taxi este unul dintre sectoarele în care Consiliul Concurenţei s-a implicat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere al comportamentului jucătorilor din piaţă, cât şi al reglementărilor în domeniu.
Totodată, Autoritatea a derulat o serie de investigaţii pe această piaţă, care s-au finalizat cu sancţiuni.
"De exemplu, am amendat 8 companii active pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi şi dispecerat din Bucureşti şi judeţul Ilfov cu aproximativ 500.000 de euro pentru participarea la un cartel având ca obiect fixarea tarifului. De asemenea, alte 36 de companii de taxi din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea au fost sancţionate cu peste 400.000 de euro, pentru constituirea unor carteluri în vederea fixării tarifului. Cele mai multe dintre companiile de taximetrie sancţionate de noi erau membre în Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Companiile au contestat, însă instanţa a menţinut decizia Autorităţii de concurenţă", a spus Chiriţoiu, la solicitarea News.ro.
El a precizat că, şi în prezent, există în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia.
"Şi în prezent, avem în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia, prin coordonarea comportamentului concurenţial pe piaţa serviciului de transport public de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov", a spus Chiriţoiu.
El a subliniat că a propus eliminare obligaţiei de a aparţine unui dispecerat pentru taximetrişti.
"Cum mereu este loc de îmbunătăţire, cred că mai sunt câteva aspecte din legislaţia din domeniu care trebuie ajustate. Am propus eliminarea obligaţiei de a aparţine unui dispecerat, cel puţin în localităţile mici, deoarece activitatea de dispecerizare este o activitate conexă a transportului taxi şi considerăm că trebuie să fie opţiunea taximetriştilor dacă sunt arondaţi sau nu unui dispecerat", a spus Chiriţoiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Doru în data de 06.05.2019, 08:45)
Concurenta cu mafia transportatorilor ? Mergi in tunari pipera voluntari si o sa vezi cum sunt transportati oamenii in niste ghene cu un mil de km la bord. Ale mafiotilor de consilieri locali, cu bani la negru. Cine sa le faca concurenta? Are grija consiliul local ca doar mafia sa controleze transportul local