Chiuariu: "Degradant mi se pare pentru un magistrat să deschidă dosare pe criterii politice"

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 26 septembrie 2007

Chiuariu: "Degradant mi se pare pentru un magistrat să deschidă dosare pe criterii politice"

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a reafirmat, ieri, că solicitarea avizului pentru începerea urmăririi penale în cazul său este complet abuzivă, fiind motivată numai de răzbunarea personală a unor procurori. "Eu nu am pentru ce să mă apăr pentru că nu am fost acuzat de nimic, aşa cum bine a precizat preşedintele Băsescu. Eu nu am cum să cer trimiterea dosarului în judecată pentru simplul motiv că nu exis-tă un dosar pe numele meu. Acesta este de fapt absurdul situaţiei şi, de aceea, am încercat să explic în ieşirile mele publice că această cerere în privinţa mea este complet abuzivă şi este motivată numai de răzbunarea personală a unor procurori ale căror rezultate le-am pus în mod constant în discuţie", a declarat, ieri, ministrul Justiţiei, citat de Rompres. El a replicat afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, care a susţinut că ministrul Chiuariu are o atitudine nepotrivită şi degradantă şi face deservicii majore Guvernului şi Justiţiei prin modul în care înţelege să se apere. "Degradant mi se pare din partea unor magistraţi să folosească instituţiile pe care le conduc în scopuri personale sau politice. Degradant mi se pare pentru un magistrat să deschidă dosare pe criterii politice. Degradant este ca procurori aflaţi în incompatibilitate şi în conflict de interese să încerce să mă discrediteze prin cereri abuzive. Procuratura nu trebuie să devină arbitrul jocului politic, iar guvernele care nu pot fi dărâmate parlamentar să fie decimate de decizii arbitrare ale procurorului", a subliniat Tudor Chiuariu.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb