Cifra de afaceri a Grupului Hornbach a atins 1,227 miliarde euro

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 17 iulie 2018

Cifra de afaceri a Grupului Hornbach a atins 1,227 miliarde euro

Cifra de afaceri a Grupului Hornbach (concernul Hornbach Holding AG & Co. KGaA) a crescut în primul trimes­tru din anul fiscal 2018/19 (1 martie-31 mai 2018) cu 2,7%, ajungând la 1,227 miliarde de euro, comparativ cu 1,195 miliarde de euro, în anul precedent, arată un comunicat al companiei.

Potrivit acestuia, rezultatul operaţional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative s-a redus cu 14,8%, la 78,9 milioane de euro (92,6 milioane de euro în anul precedent).

Comunicatul mai notează: "Rezultatul per acţiune al holdingului a fost declarat după trei luni la 2,69 euro (faţă de 3,18 euro, în anul precedent). Consiliul de Administraţie se aşteaptă ca deficitul de profit al primului trimestru, condiţionat de sezon, să fie recuperat în trimestrele următoare".

Potrivit companiei, în cel mai mare subgrup operativ - Hornbach Baumarkt AG (comerţ cu amănuntul Do It Yourself), cifra de afaceri a crescut cu 2,8%, ajungând la 1,162 miliarde de euro (1,130 miliarde de euro în anul precedent).

Dacă nu sunt luate în considerare ajustările de curs valutar, cifra de afaceri a subgrupului a crescut în primele trei luni cu 2,3%, mai notează comunicatul.

Roland Pelka, membru al Consiliului de Administraţie al grupului, a declarat: "Cu plus 5,4%, obiectivul anului precedent s-a situat foarte sus. În timp ce condiţiile meteorologice din primul trimestru 2017/2018 au fost unele ideale pentru proiecte de construcţii şi renovări, din cauza condiţiilor de iarnă din martie 2018 am avut o pornire nefavorabilă în sezonul de primăvară al acestui an. Cu toate acestea, în primul trimestru din 2018/2019 am avut o creştere a cifrei de afaceri mai ales datorită dinamicii deosebit de îmbucurătoare din afara Germaniei".

Cifra de afaceri netă a magazinelor Hornbach din Germania - 612,7 milioane de euro în primul trimestru

Cifra de afaceri netă a magazinelor de materiale de construcţii Hornbach de pe piaţa Germaniei s-a situat, în primul trimestru, aproape la nivelul anului precedent (când a atins 613,4 milioane de euro), având o valoare de 612,7 milioa­ne de euro, mai arată comunicatul.

Conform companiei, în celelalte opt ţări, unde Hornbach desfăşoară activităţi comerciale, cifra de afaceri a crescut cu 6,3%, la 549,4 milioane de euro (comparativ cu 516,9 milioa­ne de euro, în anul precedent), iar ponderea cotei din străinătate în cifra de afaceri a subgrupului Hornbach Baumarkt AG s-a majorat la 47,3%, de la 45,7%.

Cifra de afaceri din restul Europei a crescut cu 5,2% în primul trimestru (fără a se lua în considerare ajustările de curs valutar), după un puternic plus de 7,5% în perioada comparativă a anului precedent.

Comunicatul mai notează: "Evoluţia cifrei de afaceri din comerţul cu materiale de construcţii a fost, de asemenea, influenţată de lunga pauză de iarnă din sectorul construcţiilor. Cu toate acestea, cu 64,6 milioane de euro, subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH a reuşit să atingă o cifră de afaceri la nivelul anului precedent".

Consiliul de Administraţie confirmă prognozele pentru cifra de afaceri şi venituri pentru anul global 2018/2019

În primul trimestru 2018/2019, vânzările grupului au atins obiectivele setate anterior, deşi au fost afectate de influenţele meteorologice, a subliniat Roland Pelka, menţionând că revenirea la un nivel normal al rezultatelor corespunde aşteptărilor pentru anul financiar 2018/19.

În comunicatul citat se mai precizează că rezultatul operaţional (EBIT) ajustat al firmei Hornbach Holding AG & Co. KGaA a scăzut cu 14,8%, la 78,9 milioane de euro (faţă de 92,6 milioane de euro, în anul precedent).

"În subgrupul Hornbach Baumarkt AG au scăzut atât EBIT ajustat - cu 16,3%, la 64,9 milioane de euro (faţă de 77,5 milioane de euro, în anul precedent), cât şi rezultatul per acţiune al magazinelor de materiale de construcţii - cu 18%, la 1,41 euro (faţă de 1,72 euro, în anul precedent)", mai informează compania.

În comunicat se mai menţionează că membrii Consiliului de Administraţie au confirmat prognozele pentru cifra de afaceri şi venituri pentru anul global 2018/2019, considerând că deficitul de venituri al primului trimestru va fi compensat în trimestrele următoare.

Astfel, aceştia estimează că rezultatul operaţional (EBIT) ajustat cu efectele rezultatelor nonoperative ale Grupului Hornbach din întregul an financiar 2018/2019 se va situa aproximativ la nivelul anului financiar 2017/2018, adică la 165,6 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb