O grevă declanşată la rafinăriile La Mede, Gonfreville şi Feyzin, aparţinând companiei petroliere franceze "Total" SA, a intrat ieri în cea de-a cincea zi, angajaţii fiind nemulţumiţi de salarii, conform sindicatului CGT.
"Situaţia discuţiilor cu managementul încă este blocată, conducerea susţinând că majorarea salariilor ar trebui negociată pe plan local, nu la nivel naţional", conform spuselor unui reprezentant al sindicatului.
Angajaţii rafinăriei "Total" din Donges au decis, luni, să renunţe la grevă, după ce sindicatele CFDT şi CGC au semnat, cu managementul, un acord de majorare salarială, izolând astfel sindicatul CGT, care reprezintă aproximativ 25% din lucrătorii pe care îi are compania în sectorul de rafinare.
Conform oficialilor CGT, angajaţii rafinăriilor "Total" urmau să se întâlnească în a doua parte a zilei de ieri ca să decidă în privinţa strategiei viitoare.
"Nu suntem pregătiţi să renunţăm la mişcarea noastră şi încă credem că înţelegerile trebuie negociate pentru toţi angajaţii Total", au spus sindicaliştii CGT.
Conform CGT, managementul "Total" a oferit o majorare salarială de până la 1,5%, însă compania susţine că este vorba de un plus de 3,5%.
Cele opt rafinării "Total" din Franţa au o capacitate totală de producţie de 1,4 milioane de barili/zi.