CINE CÂŞTIGĂ PE TIMP DE CRIZĂ: FMI are profit de 126 milioane de dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iunie 2009

FMI are profit de 126 milioane de dolari

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a raportat un profit de 126 milioane de dolari pentru exerciţiul fiscal 2008-2009 (încheiat la sfârşitul lunii aprilie), deşi iniţial aştepta pierderi. Evoluţia pozitivă s-a datorat în principal portofoliului de investiţii al Fondului, alcătuit în mare parte din titluri cu venit fix, dar şi creşterii volumului de credite acordate de această instituţie ţărilor afectate de criza economică globală.

Câştigul înregistrat de FMI vine după pierderi de 89 de milioane de dolari în anul fiscal 2007-2008, când Fondul a fost afectat de decizia Argentinei şi Braziliei de a-şi plăti înainte de scadenţă creditele primite de la această instituţie. Anul 2007-2008 a fost al treilea exerciţiu consecutiv în care FMI a înregistrat pierderi, iar pentru 2008-2009, Fondul aştepta un deficit de 292 milioane de dolari.

În anul fiscal 2009/2010, care a început la 1 mai, FMI mizează pe un profit net operaţional de aproximativ 446 milioane de dolari. Însă, potrivit unui scenariu care prevede continuarea acordării de împrumuturi ţărilor aflate în dificultate, profitul Fondului ar putea urca la circa 1,1 miliarde dolari.

De la crearea sa, în 1945, Fondul îşi obţine câştigurile din creditele acordate statelor aflate în dificultate financiară. În perioadele de "boom" economic, împrumuturile acordate de Fond sunt puţin atractive, dar acestea au revenit în atenţia statelor din cauza crizei economice mondiale, respectiv a lipsei altor surse de finanţare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb