Cine ia bacşişul?

Alegerile au fost câştigate. Toată lumea a câştigat - şi PSD a câştigat locul unu, şi PLD a câştigat că a concurat singur (nu ca PSD), şi PC a câştigat că dacă nu se combina cu PSD, atunci rămânea pe dinafară şi PNL a câştigat că a obţinut mai multe voturi ca niciodată şi poate să-i joace în foi de viţă şi pe socialişti şi pe democraţi şi UDMR a câştigat că nu a pierdut.

Gigi şi Vadim n-au trecut pragul, dar chiar şi în cazul lor se poate spune că alegerile au fost câştigate. Pentru decenţă.

Deşi, dacă aduni 3,4% (PRM) cu 2,4% (PNG) constaţi că totalul preferinţelor pentru mahalagii este cons-tant şi depăşeşte pragul minim necesar pentru reprezentare în Parlament.

Tot aşa (dar invers), dacă aduni PDL (33%) cu PNL (18,7%), dă 51,7%, nivel pe care Alianţa DA nu l-ar fi obţinut.

De unde se vede că ruperea în două aduce dezastru la periferie, dar bucurie în centru (dreapta).

Cu toate că, acum, toată lumea îşi bate joc de institutele de sondare a opiniei publice, susţinând c-ar fi intrat cu oiştea-n gard, de fapt nici ele n-au greşit.

Sociologii zic mereu "plus-minus 3%". Dar, chiar aşa s-a petrecut, doar că la PSD, exit-poll-ul CCSB a dat plus, iar la PLD a dat minus. Şi uite aşa a ieşit o diferenţă de plus 6% pentru PSD, în defavoarea PLD, când ele au ieşit bot la bot. Perfect. Se înscrie în marja de eroare tradiţională. Ceea ce a fost greşit este că, de data asta, au anunţat +/-1%. Ce i-o fi apucat?!

Urmează licitaţiile organizate de Tăriceanu - care dă mai mult, Geoană sau Boc (Băsescu)?

Crin Antonescu se simte aşa de bine poziţionat între PSD şi PLD, că merge până la a susţine că PNL ar putea să impună un premier liberal.

Asta este un fel de a le zice şi PDL-ului şi PSD-ului: "Suntem foarte conştienţi că fără noi nu puteţi, aşa că pregătiţi-vă să ne umpleţi sacul, altfel nici nu ne uităm la voi."

Democraţii spun că, oricum, PNL guvernează pe un program pe care l-au stabilit împreună, iniţial, aşa că ar fi natural să cadă la pace şi să formeze majoritatea parlamentară împreună (rămăşiţele PRM-iste şi PNG-iste se întreabă, chiar, dacă n-ar putea ei şi singuri, fără UDMR).

Ce zic democraţii se traduce aşa: dăm ce vreţi, dar să nu vreţi Tăriceanu premier (avem un program de guvernare comun, asta-i ceea ce contează, nu vă cramponaţi de omul care îl aplică).

Tăriceanu răspunde - nu, noi avem propriul program anti-criză, discutăm cu cine acceptă asta. Adică, aţi venit la tăticu", nu mă aruncaţi pe mine la coş.

De aici, unii trăgeau concluzia că Tăriceanu se retrage prin promovare - eventual, preşedinte al Camerei.

Problema este propriul liberal Hubert Ştefan Thuma, afacerist din Ilfov, care a luat, conform BEC, 18 voturi peste preşedintele partidului său, Tăriceanu.

Circ! Ieri, la prânz, Tăriceanu nu mai era parlamentar - cum să mai ajungă preşedintele Camerei Deputaţilor?!

Cred că dacă nu se înţelege cu Hubert, Călin le va spune, la negocierea cu democraţii - nu ştiu, nu mă interesează, rezolvaţi-mă!

Pe, ca să zic aşa, stânga, Adrian Năstase "reloaded" şopteşte la TV că PSD ar face două echipe de negociatori, încercând să submineze încrederea liberalilor în propria poziţie de şantajişti.

De fapt, ideea nu prea ţine, pentru că ar ţine numai dacă PLD-iştii s-ar putea înţelege cu PSD. Democraţii, însă, declară mereu că nici nu poate fi vorba să negocieze cu PSD-ul.

Aşa că rămâne validă tactica (mult spus) lui Geoană - noi am luat cele mai multe voturi, România are regim democratic, PSD are dreptul european să formeze noul guvern. Oarecum, pare că vorbeşte la perete, dar, cine ştie, poate că PSD-ul este dispus la orice ca să revină la putere, inclusiv Tăriceanu drept premier.

Oricum, PDSR-ul i-a mai avut pe liberali în guvern. Şi mai există "factorul Patriciu", patronul lui Tăriceanu, un declarat partizan al alianţei PNL-PSD.

Acesta este momentul unei observaţii importante.

În definitiv, ce negociază politicienii acum?

Negociază cumva care dintre ei are cea mai bună soluţie pentru o viaţă mai bună a concetăţenilor? Care ştie mai bine să dezvolte România mai tare?

Să fim serioşi.

Nu.

Ştim cu toţii, ei negociază altceva. Fotolii. Sinecuri. Funcţii.

Nimeni nu ne duce grija. Politicienii vor putere. Puterea este bună, prin sine. Ai putere te simţi bine. Te simţi mare.

Dar asta nu este totul. Stai pe fotoliu, eşti ministru, eşti şef de agenţie, eşti şef în administraţie - deci? Poţi servi. Serveşti.

Pe cine serveşti?

Pe cetăţeni? Mda. În treacăt. Fără talent, fără însufleţire, uneori fără competenţă. N-ai nimic contra cetăţenilor, dar este complicat să-i serveşti. Ba chiar, când necazurile lor mărunte sunt, de fapt, adânci, este şi dezgustător.

În schimb, este foarte simplu să serveşti unuia care construieşte ditamai blocul lângă Catedrală. Sau altuia care nu şi-a plătit taxele de şapte ani. Sau celui care vrea contracte cu statul.

Există o tot mai numeroasă clientelă politică. Afaceriştii se conectează la partide, pentru că puterea politică le anulează câmpul gravitaţional.

Cei mai mari dintre afacerişti sponsorizează toate partidele, cum ai juca toate variantele la Pronosport.

Negocierile de acum dintre partide nu sunt decât o bătaie pe bacşiş, între servitori.

Stăpânii aşteaptă, în spate.

Banii sunt aproape aceiaşi, indiferent cine câştigă.